Echipa Ford Driving Skills for Life va ajunge anul acesta în trei oraşe ale României

0
369

Echipa Ford Driving Skills for Life va ajunge anul acesta în trei oraşe ale României: Oradea (27-28 mai), Bucureşti (10-11 iunie) şi Constanţa (24-25 iunie). Toţi cei interesaţi se pot înscrie deja pe site-ul dedicat acestui eveniment: www.drivingskillsforlife.ro. Programul gratuit de conducere preventivă Ford Driving Skills for Life (Ford DSFL) a fost lansat acum 13 ani în Statele Unite, iar în România a demarat în 2014.         

fordDin 2014 până în prezent, echipa Ford DSFL a instruit peste 4500 de şoferi din România în urma unor evenimente care au avut loc în Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara, România fiind una dintre ţările europene cu cea mai mare rată de participare la aceste cursuri de conducere preventivă. „Ne bucurăm să putem ajunge anul acesta în două noi oraşe importante ale României, Oradea şi Constanţa, în încercarea noastră de a acoperi cât mai bine toate zonele ţării şi a responsabiliza cât mai mulţi şoferi. Din păcate, statisticile ne arată în continuare faptul ca principală cauză a deceselor în rândul tinerilor este reprezentată de accidentele rutiere cauzate de lipsa experienţei la volan. De aceea, prin intermediul Ford Driving Skills for Life, scopul nostru este acela de a folosi experienţa pe care o avem ca piloţi profesionişti şi a împărtăşi cât mai multe informaţii participanţilor în timpul pe care îl petrecem alături de aceştia în maşină”, a spus campionul mondial la raliuri Simone Tempestini, ambasadorul Ford DSFL în România.

Sesiunile din licee vizează în principal tinerii din clasele a XI-a şi a XII-a

ford1Pentru a contribui şi mai mult la prevenirea accidentelor rutiere, Ford a decis sa ducă programul Driving Skills for Life mai departe, iar la finalul lui 2016 a demarat şi un proiect dedicat liceenilor. Astfel, instructorii de la Napoca Rally Academy au susţinut deja  anul acesta seminarii interactive cu peste 2500 de elevi din zece licee braşovene, bucurându-se totodată de sprijinul autorităţilor locale: Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. „Sesiunile Ford DSFL din licee vizează în principal tinerii din clasele a XI-a şi a XII-a, întrucât aceasta este grupa de vârstă interesată de obţinere a permisului de conducere, şi ne bucurăm să vedem că există un interes atât de mare din partea elevilor. Programul şi-a propus să ridice un semnal de alarmă în privinţa teribilismului la volan, dar bineînţeles le vorbim şi despre riscurile reprezentate de consumul de droguri şi de alcool asociat cu şofatul, situaţie în care lucrurile pot deveni fatale”, a spus Bogdan Marisca, instructorul şef al programului Ford Driving Skills for Life în România.

Ford va oferi cursuri gratuite de instruire

ford2Până la finalul acestui an, echipa Ford Driving Skills for Life va ajunge şi în alte licee din ţară, lucrând îndeaproape cu reprezentanţii autorităţilor locale.

Ford Europa a investit în total 12 milioane de euro începând cu anul 2013 în educarea şoferilor prin apreciatul program Ford Driving Skills for Life. Cursurile practice complet gratuite acoperă recunoaşterea pericolelor, manevrarea corectă a vehiculului şi aprecierea corectă a spaţiului şi a vitezei de rulare. Programul oferă, de asemenea, un modul de conştientizare a riscurilor ridicate de accesarea reţelelor sociale în timpul condusului, aşa cum este folosirea telefonului pentru trimiterea unor mesaje sau pentru selfie-uri. În acest an, Ford va oferi cursuri gratuite de instruire în Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Spania, Turcia, Marea Britanie şi, în premieră absolută, în Norvegia şi Ungaria.