Opera Română Craiova sărbătoreşte Zilele Europene ale Operei

0
459

Zilele Europene ale Operei (European Opera Days) – manifestări ce au scopul de a spori aprecierea acestui gen în societatea actuală – sunt celebrate pentru prima dată în Craiova. Cea de-a X-a ediţie a evenimentului se va desfăşura pe întregul continent în perioada 6-8 mai şi va fi marcată de aproape 90 de instituţii şi companii de profil din 24 de ţări. Între acestea, şi Opera craioveană, care va organiza duminică, 8 mai, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, spectacolul festiv „Gala de Operă”. De asemenea, instituţia iniţiază o campanie în cadrul căreia spectatorii sunt invitaţi să răspundă la întrebarea „Ce este opera pentru tine?”.

opera romana craiovaÎn fiecare an, în sfârşitul de săptămână apropiat zilei de 9 Mai (Ziua Europei), operele din Europa, şi nu numai, îşi deschid porţile către un public nou şi către cel existent pentru a celebra această formă de artă şi talentul celor care o produc. Zilele Europene ale Operei (European Opera Days / operadays.eu) sunt o iniţiativă comună a organismelor Opera Europa şi RESEO, în colaborare cu United States of Opera – Benelux, Opera XXI – Spania, Reunion des Operas de France, NOCC – Marea Britanie, OperaNorge – Norvegia şi AMT – Rusia.

Peste 100 de case de operă participante şi o temă comună: „Teatrul Lumii”

Potrivit unui comunicat de presă al Operei craiovene, prima ediţie a Zilelor Europene ale Operei a avut loc în februarie 2007, la aceeaşi dată la care Opera Europa şi Opera National de Paris au găzduit primul Forum European al Operei, în colaborare cu Fedora, RESEO şi Juvenilla. „Forumul European al Operei a adus atunci laolaltă peste 600 de participanţi – aproximativ 400 de profesionişti din domeniu, 50 de artişti, 70 de iubitori şi prieteni ai acestui gen muzical şi peste 100 de tineri delegaţi.

ORC - EOD2016Dar pentru ca această reuniune majoră să rezoneze dincolo de graniţele Parisului, au fost create Zilele Europene ale Operei, încurajând companiile de profil din Europa să îşi deschidă porţile şi să primească un public divers în cadrul unor activităţi speciale. Cu peste 100 de case de operă participante, evenimentul a înregistrat un mare succes în rândul publicului”, se precizează în comunicat. De atunci, o temă anuală oferă fiecărei ediţii o nouă abordare şi noi unghiuri de inspiraţie, la această a X-a ediţie ea fiind „Teatrul Lumii”.

Zece craioveni vor primi gratuit câte o invitaţie la „Gala de Operă”

 „Gala de Operă” organizată de Opera Română Craiova pe data de 8 mai, va cuprinde pagini muzicale celebre în interpretarea Orchestrei şi Corului instituţiei, sub conducerea muzicală a maestrului Gaetano Soliman (Italia). Spectacolul îi va aduce în luminile rampei pe soliştii invitaţi Cristina Park (Coreea de Sud), George Andguladze (Georgia), Ştefan Ignat (Bucureşti), alături de Renata Vari, Florin Ormenişan şi Sorin Drăniceanu.

Cu acelaşi prilej, Opera craioveană iniţiază o campanie, arătându-şi deschiderea şi începând un dialog între instituţie, artişti şi public. În perioada 26 aprilie – 4 mai a.c., spectatorii sunt invitaţi să răspundă la întrebarea „Ce este opera pentru tine?”. Mesajele, care pot cuprinde un singur cuvânt sau pagini întregi, sunt aşteptate pe pagina Facebook a instituţiei (prin comentariu sau mesaj privat) sau printr-un e-mail la adresa imagine@operacraiova.ro. Zece dintre participanţi, aleşi prin tragere la sorţi în data de 5 mai, vor primi câte o invitaţie de două locuri la spectacolul „Gala de Operă” din 8 mai.

Cercetările efectuate prin sondaje de opinie arată că peste 60% din participanţii la European Opera Days au mers pentru prima dată la Opera din oraşul lor în cadrul acestui weekend festiv. Este o dovadă a interesului general faţă de operă şi faptul că, de la prima ediţie a evenimentului, peste 1.000.000 de oameni au luat parte la diversele iniţiative oferite în cadrul Zilelor Europene ale Operei.