Cioloş: Oamenii creativi şi cu idei nu au voie să fie excluşi de la Operă de atitudini retrograde

0
338

Premierul Dacian Cioloş a subliniat ieri că oamenii creativi şi cu idei nu au voie să fie excluşi de la Opera Naţională de atitudini retrograde, anunţând că va numi un nou ministru al Culturii ”foarte curând” şi că va veni cu ”perspective clare” legate de conflict.

Premierul Dacian Ciolos sustine o conferinta de presa la Palatul Victoria din Bucuresti, luni, 1 februarie 2016. GABRIEL PETRESCU / MEDIAFAX FOTO
Premierul Dacian Ciolos sustine o conferinta de presa la Palatul Victoria din Bucuresti, luni, 1 februarie 2016. GABRIEL PETRESCU / MEDIAFAX FOTO

Cioloş a spus că  nu este interimar, ci va face o propunere de ministru foarte curând. „Cât despre Opera din Bucureşti, e o instituţie de cultură care merită mai mult decât i s-a oferit până acum, pentru că la rândul ei poate oferi mai mult. Oamenii creativi şi cu idei nu au voie să fie excluşi de acolo de atitudini retrograde. Arta în accepţiunea mea trebuie să ne înveţe toleranţa, să ne incite la curiozitatea pentru nou şi frumos, pentru universal, şi nu să întreţină replierea spre frici de diferite forme şi ură. Nu ne vom câştiga încrederea în noi înşine şi nici nu vom pune mai bine în valoare ce avem noi mai de preţ în cultură prin atitudini naţionaliste. Pe de altă parte evoluţia acestei instituţii trebuie să fie una inclusivă şi nu exclusivă, bineînţeles pentru cei care doresc să fie parte a evoluţiei. Opera, în opinia mea, ar trebui să fie o instituţie de repertoriu dar şi de proiecte. Cred că vom fi în măsură să anunţăm câteva perspective clare în acest sens foarte curând”, a afirmat premierul pe Facebook, răspunzând joi unui comentariu pe tema situaţiei de la Opera Naţională.

              Cât priveşte reproşurile care i s-au adus legat de schimbarea ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, şeful Executivului a explicat că acesta ”a lansat reforme, dar voinţa de reforme trebuie dublată şi de tact şi răbdare atunci când le pui în aplicare”. ”Îl apreciez pe Vlad pentru multe lucruri, pentru spiritul său reformist, pentru spontaneitatea sa, pentru cultura pe care o are, pentru loialitate, ş.a.m.d. Iar lucrurile pe care i le reproşez i le spun direct”, a adăugat Cioloş.