Puşcărie pentru proxeneţii care au exploatat două minore într-un apartament din Craiova

1
501

Cei trei doljeni, doi bărbaţi şi o femeie, arestaţi preventiv în noiembrie anul trecut pentru lipsire de libertate şi trafic de persoane, după ce o minoră pe care o obligau să se prostitueze a fugit şi a sunat la Poliţie, au fost condamnaţi de Tribunalul Dolj la pedepse cuprinse între 4 şi 10 ani de închisoare. Cele două victime au fost ţinute cu forţa într-un apartament din Craiova şi puse să „servească” clienţi racolaţi prin anunţuri publicate în ziar. Femeia a primit 4 ani de închisoare, unul dintre proxeneţi, care şi-a recunoscut fapta, a fost condamnat încă din februarie la 4 ani şi 6 luni de închisoare, iar cel de-al treilea  component al grupului, care a mai fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor, a primit în acest dosar 10 ani de închisoare. Sentinţa, pronunţată pe 18 aprilie a.c., nu este definitivă, inculpaţii formulând deja apel.

Ionel Olaru zis „Calu”, de 35 de ani, din Craiova, Aurel Vrabie, de 19 ani şi Janina Tabacu, de 25 de ani, ambii din comuna Vârvorul de Jos, au fost reţinuţi pe 11 noiembrie 2012, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub coordonarea unui procuror al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. Acţiunea a fost demarată după ce o tânără de 15 ani a sunat pe 112 anunţând că fusese sechestrată de doi bărbaţi şi ţinută câteva zile într-un apartament din zona centrului comercial “Billa”, unde fusese obligată să se prostitueze. O patrulă a Secţiei 1 Poliţie Craiova aflată în zona de unde sunase tânăra a găsit-o, aceasta povestind că de aproximativ patru zile este ţinută sechestrată împotriva voinţei sale, într-un apartament din zona “Billa”, de doi tineri cunoscuţi sub poreclele de “Calu”, respectiv “Mari”, care au obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, contra cost. S-a înregistrat, în baza plângerii minorei, un dosar la DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi au fost demarate cercetările pentru identificarea proxeneţilor.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Craiova au stabilit că Ionel Olaru zis “Calu”, condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru omor şi eliberat condiţionat în iunie 2011, cu un rest de pedeapsă de 2.362 zile, a cunoscut-o la începutul lui 2012 pe Janina Tabacu. Cei doi s-au mutat împreună şi, ca să întreţină familia, Janina s-a apucat de practicarea prostituţiei. Clienţii erau găsiţi prin publicarea unor anunţuri la ziar, la “Erotice” şi, dat fiind numărul foarte mare de persoane care le treceau pragul, cei doi schimbau frecvent locuinţele.

La începutul lunii septembrie 2012, “Calu” a cunoscut-o pe G. C., în vârstă de 14 ani, i-a propus să se mute împreună (profitând de lipsa Janinei), a luat-o acasă şi a pus-o la aceeaşi muncă. La revenirea în Craiova, Olaru îi explică Janinei că tânăra este dispusă să practice prostituţia în folosul lor, aşa că cei trei se mută într-un apartament din zona “Billa”, unde îşi continuă activitatea. Marius Vrabie, care îi cunoştea pe Olaru şi pe Janina Tabacu şi ştia cu ce se ocupă, iî întreabă dacă ar putea aduce şi el o fată pe care a cunoscut-o la un chef din comuna Vârvoru de Jos să “lucreze” la ei. După ce se înţeleg cu privire la aspectele financiare, pe 5 noiembrie Vrabie o aduce pe prietena lui, P. M., de 15 ani, tot în apartamentul de la “Billa”, unde fata rămâne până pe 9 noiembrie, când Ionel Olaru o pocneşte din cauza unei discţii telefonice. Când a rămas singură, fata a fugit şi a sunat la Poliţie.

Cei trei au fost “săltaţi” de oamenii legii, pe 12 noiembrie au primit mandate de arestare preventivă prelungite ulterior de instanţă, iar pe 8 februarie a.c. Se înregistrează la Tribunalul Dolj dosarul în care sunt trimişi în jduecată pentru trafic de minori. Aurel Vrabie recunoaşte comiterea faptelor, cere să beneficieze de prevederile art. 320 Cod de procedură penală privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă şi este condamnat, încă din februarie, la 4 ani şi 6 luni de închisoare.

Faţă de “Calu” şi Janina Tabacu a continuat procesul, până luna aceasta, când judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa. Ionel Olaru a primit 10 ani de închisoare, iar Janina Tabacu 4 ani de închisoare cu executare şi o amendă penală de 300 de lei pentru prostituţie. Cei doi, în solidar cu Aurel Vrabie, au fost obligaţi, prin aceeaşi sentinţă, la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune morale faţă de minora P. M. şi la achiatrea a câte 2.500 de lei cheltuieli judiciare. Faţă de amândoi instanţa a menţinut arestarea preventivă. Nemulţumiţi de sentinţă, vineri, 26 aprilie a.c., Olaru şi Tabacu au formulat apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

1 COMENTARIU

  1. Care va sa zica, ala care si-a recunoscut fapta a primit 4 ani si jumatate si e deja la parnaie, pe cand tipa care nu si-a recunoscut-o a primit doar 4 ani, si aia inca incerti. Stiam ca Justitia e oarba, dar sa fie si proasta?!

Comments are closed.