Poliţiştii doljeni, împreună cu jandarmi, au făcut o razie de amploare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşele din judeţ şi comunele arondate. Oamenii legii au descins în baruri şi discoteci, au instituit 29 de filtre rutiere unde au fost opriţi şi verificaţi cu etilotestul peste 500 sute de şoferi, au întocmit 27 de dosare penale şi au aplicat amenzi în valoare de 38.640 lei. Poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 8 permise de conducere, 7 dintre ele pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 22.00 – 02.00, în municipiile Băileşti şi Calafat, oraşele Filiaşi, Segarcea, Bechet şi Dăbuleni precum şi în localităţile rurale din judeţul Dolj a fost organizată o razie de amploare vizând prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, a furturilor, braconajului piscicol şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Peste 200 de poliţişti, cu precădere de la formaţiunile de ordine publică, dar şi de la poliţia rutieră, formaţiunile de investigaţii criminale, criminalişti şi o grupă de luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi, au instituite 29 de filtre rutiere în trafic, în cadrul cărora au fost oprite 579 de autovehicule, iar echipele de control au descins în 40 de discoteci şi cluburi de noapte şi au verificat 149 de baruri şi alte localuri de alimentaţie publică. În timpul verificărilor au fost legitimate 972 de persoane şi au fost efectuate 357 de controale corporale sumare pentru depistarea de arme albe, un număr de 63 de persoane fiind conduse la unităţile de poliţie pentru a fi identificate, întrucât nu posedau documente de identitate asupra lor. “Cu ocazia acestor activităţi, poliţiştii au constatat 27 de infracţiuni, pentru care au întocmit dosare penale pe numele a 27 de persoane, pentru comiterea de fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, port ilegal de arme albe, încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice, nerespectarea prevederilor Legii dreptului de autor şi efectuarea de acte de braconaj piscicol. Totodată, poliţiştii au mai constatat şi 158 de fapte de natură contravenţională, dintre care cele mai multe la Legea 61/1991R şi OUG 195/2002, pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi ce au însumat 38.640 lei, fiind reţinute 8 permise de conducere (din care 7 pentru alcool) şi 4 certificate de înmatriculare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar şef Adrian Căpraru.
În timpul raziei, pe strada „Dr. Brădişteanu” din comuna Brădeşti a fost depistat Aurel Mareş, de 69 de ani, din localitate, care avea un cuţit cu care l-a ameninţat pe Daniel Pricină, de 38 de ani, din aceeaşi localitate. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, conflictul a pornit pe fondul consumului de alcool, iar bărbatului de 69 de ani i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port ilegal de armă albă.