Un cetăţean danez a forţat “Porţile de Fier II”, a fost urmărit de poliţiştii de frontieră şi arestat preventiv

0
286

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cetățean danez, bănuit de introducerea în țară de droguri de risc și mare risc, trecerea frauduloasă a frontierei de stat, distrugere și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive. Acesta a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.

Din cercetări a reieșit că, la data de 26 ianuarie 2023, în timpul controlului efectuat la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier II, Colonia Porțile de Fier II, în momentul trecerii frontierei de stat în România, persoana bănuită ar fi accelerat și trecut prin bariera aferentă  liniei a doua de control, pe care a distrus-o, după ce, asupra sa, au fost descoperite substanțe a căror introducere pe teritoriul României este interzisă. Acesta a fost urmărit de polițiștii de frontieră și blocat, în cele din urmă, în trafic, în localitatea Șimian, de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți. În urma testării bărbatului de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, acesta a fost depistat pozitiv la cocaină. În urma controlului  autoturismului condus de bănuit, au fost descoperite 165 de comprimate  care conțin ca substanță activă Alprazolam și 697 de comprimate care conţin ca substanţă activă Oxicodonă. La data de 27 ianuarie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea, 24 de ore, a cetățeanului danez, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc şi mare risc, trecerea frauduloasă a frontierei de stat, distrugere și conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus măsura arestării preventive a bărbatului, pentru 30 de zile. Activitățile judiciare au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, polițiștilor de frontieră și polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.