Lider UDMR despre programul de guvernare: Capitole copy-paste, o colecţie de idei adunate

0
391

Preşedintele executiv al UDMR, Balint Porcsalmi, consideră că programul de guvernare al Guvernului Dăncilă are multe capitole ”copy-paste” din alte programe, fiind „o colecţie de idei adunate şi puse pe hârtie”, transmite corespodnentul MEDIAFAX.

Balint Porcsalmi

           Balint Porcsalmi a declarat, ieri, pentru corespondentul MEDIAFAX că programul de guvernare al PSD are capitole care sunt realizabile, au termene şi criterii, dar altele sunt „o colecţie de idei adunate”. ”Am citit programul de guvernare, are peste 200 de pagini, mi se pare că are multe capitole care sunt copy-paste, din mai multe programe, şi sunt foarte multe clişee fără fond, un fel de lucruri care s-ar dori realizate. Multe capitole nu le-aş numi program de guvernare, ci un fel de colecţie de idei adunate şi puse pe hârtie unele după altele. Pe de altă parte, sunt şi capitole care mi se par realizabile, au termene, sunt criterii după care te poţi ghida”, a spus Porcsalmi.

             Liderul UDMR a explicat că la audierile din comisiile parlamentare, reprezentanţii Uniunii îi vor întreba pe miniştrii propuşi despre teme care interesează comunitatea, apoi vor decide dacă susţin sau nu viitorul Guvern. „Noi, UDMR, luni, la audierile din comisiile parlamentare ale miniştrilor propuşi, îi vom întreba despre anumite teme care ne interesează mai mult, cum sunt economia, educaţia, infrastructura, descentralizarea. În grupurile parlamentare reunite ale UDMR se va decide, apoi, dacă susţinem Guvernul Dăncilă”, a mai spus Balint Porcsalmi.

         Potrivit acestuia, referitor la descentralizare, o prioritate politică anunţată de PSD apare o singură propoziţie şi anume ”continuarea procesului de descentralizare”. ”Nu cred că programul de guvernare se va modifica, noi doar vom pune întrebări în comisii pentru a clarifica anumite aspecte”, a subliniat preşedintele executiv al UDMR.

         Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a spus că Balint Porcsalmi a citit programul de guvernare şi acesta arată de parcă ar fi fost scris la ministerul Agriculturii, între două beri. “A citit cineva programul de guvernare? Ştiu că Balint l-a citit şi mi-a spus că arată de parcă ar fi fost scris în Ministerul Agriculturii, între două beri”, a spus Kelemen sâmbătă seara la ceremonia de aniversare a 15 ani de la înfiinţarea Conferinţei Tineretului Maghiar.