Încă de joi 23 decembrie a.c., după ce în luna martie a.c. preşedintele Emmanuel Macron promisese simplificarea procedurii de accedere la arhivele clasificate de peste 50 de ani, dezideratul istoricilor s-a materializat pe deplin. Este vorba de accesul la afaceri judiciare şi anchetele poliţiei franceze în Algeria, în timpul războiului pentru independenţa ţării, cum atestă un text publicat în Jurnalul Oficial. De fapt, ministrul Culturii, Roselyne Bachelot, reiterase la 10 decembrie a.c., imediat după vizita şefulu diplomaţiei franceze Jean Yves Le Drian la Alger, că reconstruirea unui alt fel de relaţii nu poate fi făcută decât fundamentate pe adevăr. Pot fi consultate de istorici arhivele publice ce reţin faptele comise în timpul războiului din Algeria, între 1 noiembrie 1954 şi 31 decembrie 1966, cu dorinţa exprimată de reconciliere, reparare a memoriei fracturate între cele două ţări. Paradoxal, Franţa şi Algeria întreţin o relaţie complicată, cu regulate pusee de tensiune pe scena diplomatică, cum a fost cel din 3 octombrie a.c., când Algerul şi-a rechemat ambasadorul din Franţa, în semn de protest, interzicând survolul avioanelor franceze către Sahel unde operează trupe anti-jihadiste în cadrul misiunii „Barkrane”. La 30 martie a.c. preşedintele Macron a invitat la Elysee timp de două ore 18 tineri francezi, de origine algeriană, binaţionali, pentru a discuta liber despre conflictul în care bunicii acestora luptaseră în Frontul de Eliberare Naţională. În ultimii 20 de ani guvernele franceze succesive au facilitat accesul parţial la arhivele vizând perioadele sensibile din istoria ţării, fie că în discuţie s-a aflat cel de al doilea război mondial, ocupaţia, mişcarea de rezistenţă sau sfârşitul imperiului colonial. Emmanuel Macron, care se pregăteşte pentru un al doilea mandat prezidenţial a jucat însă consecvent: a promis istoricilor ridicarea oricărei interdicţii, pentru înlăturarea odată şi odată a zonelor de umbră ale acţiunii Franţei în Algeria de la debutul insurecţiei independentiste în 1954 până la independenţa din 1962. Mai mult, în septembrie 2018 recunoscuse că dispariţia matematicianului şi militantului comunist Maurice Audin, în 1957 la Alger, a fost atribuită armatei franceze şi nu sinuciderii acestuia. Publicaţii precum L’Humanite, France Observateur, L’Express, dar şi mari intelectuali precum Mauriac şi Sartre au vorbit despre rezistenţa fizică a luptătorilor algerieni în faţa torţionarilor armatei franceze, încât cicatricile au rămas. Emmanuel Macron a recunoscut însă responsabilitatea armatei franceze în tortura şi asasinarea avocatului naţionalist Ali Boumendjet în 1957. Raportul istoricului Benjamin Stora pe chestiunea memorială între Algeria şi Franţa, remis în ianuarie a.c. lui Emmanuel Macron, recomanda facilitarea accesului la arhivele colonizării, cu posibilitatea unui transfer de date în Algeria printr-un proces rapid de declasificare a documentelor secrete. Anul viitor la 5 iulie, Algeria va celebra aniversarea a 60 de ani de la obţinerea independenţei. Cu toate acestea, repetăm, relaţiile celor două ţări rămân extrem de complexe şi nuanţate. Chiar după despărţirea de longevivul preşedinte Abdelaziz Bouteflica, în aprilie 2019, care se pregătea de al 5-lea mandat, noul şef al ţării, Abdel Madjid Tebboune se arată ca şi predecesorul său omul ligii militare care exercită în realitate puterea. În Algeria militarii rămân o castă privilegiată, despre care se spune că ar fi confiscat viitorul ţării. Războiul din Algeria rămâne pe mai departe un punct de tensiune între Paris şi Alger pe scena diplomatică, mai ales după ce Algerul şi Rabatul au rupt relaţiile diplomatice în luna august.
