Peste 600 de doljeni au ajuns la Urgenţă de Crăciun

0
375

urgentaPeste 600 de persoane au ajuns la Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova în zilele de Crăciun. Oamenii s-au aşezat la masa de sărbători şi au mâncat din toate preparatele fără să mai ţină cont de tratamentul sau regimul alimentar prescrise de medici. Ca în fiecare an, o problemă sunt însă cazurile sociale care pur şi simplu aglomerează activitatea medicilor şi ocupă paturile ce în mod normal ar trebui rezervate doar pacienţilor.

 Din cauza consumului exagerat de bucate tradiţionale şi alcool, mulţi petrecăreţi au ajuns de la masă direct pe patul de spital. În cele mai multe cazuri a fost însă vorba de urgenţele minore, pacienţi care au făcut abuz de alimente sau au mâncat dezordonat.

Mesele îmbelşugate au căzut greu

Potrivit medicilor, cei mai mulţi pacienţi au fost bolnavi cronic, care au uitat de recomandări şi s-au înfruptat din bucatele tradiţionale fără să mai ţină cont de consecinţe. Au ignorat regimul alimentar şi tratamentul prescris de medic şi au dat medicamentele şi restricţiile de orice fel pe meniul de sărbătoare. Iar bucatele de pe masă nu a fost tocmai uşor de digerat. Tentaţi de mesele îmbelşugate, foarte mulţi pacienţi s-au ales cu suferinţe digestive, dar şi cu suferinţe cardiovasculare, fiind nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile pe patul de spital.

„Au fost pacienţi care s-au prezentat cu dureri abdominale ca urmare a abuzului de bucate tradiţionale şi a faptului că au amestecat neinspirat alimentele. Un număr destul de mare de persoane a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean din Craiova din cauza abuzului de alcool. Au fost şi pacienţi cronic care şi-au neglijat tratamentul şi regimul dietetic. Faţă de alţi ani, au fost mai puţine afecţiuni fizice. În zilele de 25 şi 26 decembrie au fost 9 cazuri, mai puţine decât în alţi ani şi nu aşa de grave. Nici accidente nu au fost aşa de multe”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Stau cu nopţile în sala de aşteptare

urgenta 1O reală problemă sunt însă persoanele fără adăpost care stau cu nopţile în sala de aşteptare a Urgenţei. Medicii spun că prezenţa lor acolo este tolerată, dar că totuşi le aglomerează activitatea. Ieri, în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova se aflau trei cazuri sociale. Dacă pentru două dintre ele se făcuseră deja toate demersurile necesare în vederea transferului într-un centru social, cel de-al treilea caz le dă mari bătăi de cap medicilor. Este vorba de o femeie, în vârstă de 81 de ani, care nu a avut niciodată acte de identitate şi care în ultimele trei luni şi-a găsit adăpost la UPU.

„Două cazuri sociale sunt la noi în observator şi s-au făcut demersurile pentru a fi preluate. Aceste persoane au fost evaluate din punct de vedere medical, sunt conştiente şi nu au nici un fel de problemă medicală. Problema lor este una socială şi trebuie să fie preluate în centre specializate. O situaţie specială este cea a unei femei care nu a avut niciodată acte de identitate. Ne-a spus doar că are 81 de ani. Au fost sesizate poliţia şi Evidenţa Populaţiei şi au fost declanşate procedurile pentru întocmirea  actelor de identitate. Am făcut analize medicale amănunţite din care a reieşit că femeia nu are probleme de sănătate care să necesite internarea. Este, aşadar, un caz social care ar trebui preluat de instituţiile specializate”, a spus dr. Cristina Geormăneanu.

Dincolo însă de problemele de sănătate ale pacienţilor ce au ajuns la Urgenţă şi de cazurile sociale, Crăciunul a adus multă bucurie celor care în aceste zile au devenit părinţi. Chiar în noaptea de Crăciun, la ora 3.15, a venit pe lume o fetiţă perfect sănătoasă, cel de-al treilea copil al unei familii din Dolj.