62 de ani, fost prim ministru între 2007 şi 2012, decontracat dar extrem de sobru pe platourile de televiziune, catolic nepracticant, adept al gaullismului social, tată a cinci copii dintre care patru băieţi, amator de curse de formula unu, François Fillon devine omul providenţial al dreptei. Si implicit cel mai redutabil adversar al stîngii care începe să-şi focalizeze puternic atenţia şi tirul critic împotriva sa. Revista l’Obs, de exemplu, îi dedică un întreg dosar în ultimul număr sub titlul “Adevăratul Fillon”, cu aceste trei remarci pe copertă: arhi-reacţionar, ultra-liberal şi pro-Putin.
François Fillon aduce cu el de fapt o altă mare surpriză în peisajul politic, şi anume revelaţia că în Franţa există un important electorat catolic a cărui mobilizare pare să fi fost decisivă în contextul primarelor dreptei. Iar François Fillon a beneficiat în mod evident de mobilizarea acestui electorat, sau mai precis, după cum afirmă un istoric în Le Monde, a beneficiat de mobilizarea “dreptei patrimoniale”.
