Şi-a sechestrat soţia! Închisoare cu suspendare pentru lipsire de libertate

0
397

Bărbatul de 37 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, arestat pe 14 septembrie pentru lipsire de libertate, violenţă în familie şi ameninţare, victimă fiindu-i soţia, a fost condamnat. Vineri, magistraţii Judecătoriei Craiova au constatat încetarea procesului faţă de bărbat pentru violenţă în familie şi i-au aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare pe durata unui termen de 2 ani şi 60 de zile de muncă în folosul Primăriei Şimnicu de Sus pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, iar bărbatul a fost pus în libertate odată cu pronunţarea sentinţei.

judecatoria-craiovaReamintim că, potrivit IPJ Dolj, marţi, 13 septembrie a.c., ora 11.30, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi cu privire faptul că Ionela Maria, de 34 de ani, din Şimnicu de Sus, este agresată şi ameninţată la domiciliu de soţul ei, Romică Dumitru Maria, de 37 de ani. În temeiul sesizării, în locul respectiv s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti, care au stabilit că, pe fondul unor discuţii contradictorii, cel în cauză a lovit-o pe soţia sa şi apoi a ameninţat-o cu un cuţit. Întrucât se manifesta violent, bărbatul a fost imobilizat şi încătuşat, cu sprijinul unei grupe de mascaţi a Serviciului de Acţiuni Speciale Dolj, apoi condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor.

Prin extinderea cercetărilor s-a stabilit faptul că, în aceeaşi zi, persoana vătămată a fost ţinută prin folosirea forţei şi împotriva voinţei sale, într-o încăpere din locuinţă. În urma analizării probatoriului administrat cu procurorul de caz, faţă de agresor s-a dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, violenţă în familie şi ameninţare. Procurorul de caz a emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Dolj, iar o zi mai târziu a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care a emis mandat pe o perioadă de 30 de zile pe numele acestuia.

A scăpat de acuzaţia de violenţă în familie

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările şi, pe 7 octombrie a.c. l-au trimis în judecată pentru infracţiunile comise. Dosarul a ieşit din camera preliminară, iar vineri, 25 noiembrie a.c., la primul termen, inculpatul şi-a aflat sentinţa. Ca urmare a retragerii plângerii soţiei, cu care s-a împăcat, faţă de bărbat s-a dispus încetarea procesului pentru infracţiunea de violenţă în familie. A recunoscut însă comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, şi a cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel că judecătorii l-au condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 2 ani, timp în care trebuie să respecte o serie de obligaţii impuse de instanţă şi să presteze 60 de zile de muncă în folosul Primăriei Şimnicu de Sus:

 „Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Maria Dumitru Romică pentru infracţiunea de violenţă în familie prev. de art. 199 alin.1 C.p. rap. la art. 193 alin.2 C.p., ca urmare a împăcării cu persoana vătămată Maria Mihaela Ionela. 2. În temeiul art. 205 alin.1 C.p. cu aplic. art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin.10 C.p.p. condamnă inculpatul Maria Dumitru Romică la pedeapsa de 1 an închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Şimnicu de Sus, jud. Dolj”, se arată în sentinţă. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.