Peste mulțimea de oameni cerniți veniți să-l conducă pe ultimul drum s-au așternut, ieri, primii fulgi de zăpadă ai acestei ierni. O ninsoare lină, calmă, parcă așa, ca felul de a fi al domniei sale… Ne-am luat rămas bun de la Florin Rogneanu prietenul, colegul, criticul de artă, directorul de muzeu, dar înainte de toate de la omul minunat care a fost. Și a rămas, dincolo de preschimbările vremurilor, iar cine l-a însoțit prin viață cu prietenia sa poate depune mărturie. Cu tabloul atâtor chipuri dragi și cunoscute sub priviri, încremenite într-o durere solitară, mi-au stăruit în minte spusele meșterului Gheorghe Mateescu, de la Curtea de Argeș, pe care l-am revăzut toamna aceasta la Craiova. „Este bine ca în partea a treia a vieții omul să aibă cele mai mari preocupări. Pentru că se spune că și moartea îl ține la distanță. Zice: pe ăsta îl mai las, că are treabă multă!”. Am zâmbit când l-am auzit, gândind că o ști ce-o ști meșterul… Florin Rogneanu nu era nicidecum în partea a treia a vieții – împlinise 66 de ani pe 18 septembrie a.c. Dar mai avea „treabă multă” în Craiova sa dragă și în muzeul în care a pășit cu aproape patru decenii în urmă, călcându-i pe urme mamei domniei sale, Lucreția Rogneanu. Înainte de toate, avea de tăiat panglica inaugurală la redeschiderea acestuia, după amplele lucrări de consolidare și restaurare, al căror greu l-a dus cu dorința de a-i revedea strălucirea de altădată. «Pentru foarte mulţi, spaţiul muzeal al Palatului „Jean Mihail” este unul fastuos, care impresionează de la prima vedere. Numai cei care cunosc îndeaproape viaţa de muzeograf ştiu că partea mai dificilă şi mai… nespectaculoasă se află în spatele acestei haine de gală», îmi mărturisea într-un interviu acordat în toamna anului trecut. O spunea din postura celui ce şi-a dedicat întreaga activitate și aproape întreaga viață Muzeului de Artă din Craiova, ca muzeograf (1975-1991), şef de secţie (1991-2003) și manager (începând cu 2004). Avea, apoi, atâtea expoziții cărora să le dezlege taina artistică, atâția prieteni pictori, sculptori, graficieni și nu numai, în Craiova, în Slatina, în Târgu Jiu, în București și pretutindeni, cu care să împărtășească bucurii și melancolii… Vineri, când l-am revăzut la deschiderea Salonului Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” – fără ca nimic să prevestească ultima întâlnire –, vorbea despre retrospectiva de caricatură din 2014 a bunului său prieten grafician Gabriel Bratu, la împlinirea a 80 de ani… Mai avea, apoi, atâtea cronici de semnat, atâtea lucruri, din câte știa, de împărtășit – mie, altora, poate nepoților, ani buni de pensie fără zbuciumul celor ce l-au găsit în poziția managerială. Mai ales ultimii, în care și-a atras nu numai bucurii și satisfacții, dar și griji, spaime, vorbe grele. Pe care inima domniei sale nu le-a mai răbdat… Peste mormântul din cimitirul Nisipuri s-au așternut, ieri, primii fulgi de zăpadă ai acestei ierni. O ninsoare lină, calmă, parcă așa, ca felul de a fi al domniei sale… Pentru mine, va rămâne mereu omul cu chip luminos, al cărui zâmbet îi ridica molcom colțul mustăților, blând și primitor cu întreaga sa ființă, o adevărată enciclopedie a artei, pentru care nu puteai să nu ai respect, un spirit mai mult al Craiovei aristocrate de altădată… Rămas bun, domnule Florin Rogneanu!
Vezi aici INTERVIUL acordat de FLORIN ROGNEANU cotidianului „CUVÂNTUL LIBERTĂȚII” în toamna anului trecut:
Florin Rogneanu: Viaţa la Palatul „Jean Mihail”, fără haine de gală…
