Reprezentanţi ai Forumului german din Orşova, prezenţi la seara culturală

0
356

Mâine, ora 16.00, la Casa Universitarilor din Craiova va avea loc o nouă seară culturală din cadrul Proiectului „Revitalizarea şi promovarea patrimoniului cultural al minorităţilor din Oltenia în contextul diversităţii culturale”. Promotor de proiect este Universitatea din Craiova.  De data aceasta, invitaţi sunt reprezentanţii Forumului german din Orșova, județul Mehedinți. Vor participa elevi care formează Grupul folcloric Edelweiss, profesori și reprezentanți ai comunității germane din localitate. Dansurile și muzica din folclorul german vor oferi o imagine a păstrării specificului cultural, un dialog al generațiilor, etnici germani stabiliți la Orșova. Comunitatea germană din Orșova a conservat de-a lungul timpului tradițiile, limba, obiceiurile. Formația de dans popular german din Orșova a participat la numeroase manifestări culturale organizate de Forumul Democrat al Germanilor din România, alături de formații din Vișeu de sus, Petreu, Zajta (Ungaria), Cămin, Tășnad, Satu Mare, oferind o imagine a conservării tradițiilor germane în spațiul Olteniei.