Spectacolul „Legături de sânge” mută scena în atelierul de pictură al Naţionalului craiovean

0
849

La Teatrul Naţional „Marin Sorescu” are loc astă-seară, ora 21.00, premiera pe ţară a spectacolului „Legături de sânge” (în original, „Crimes of the Heart”), de Beth Henley. Acesta se va juca într-un spaţiu neconvenţional – atelierul de pictură al instituţiei –, în faţa unui public restrâns, de numai cincizeci de persoane. Piesa, scrisă în 1978, îi aduce notorietate autoarei, câştigând concursul Great American Play, Premiul Cercului Criticilor de Teatru din New York şi Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie. „Legături de sânge” a fost, de asemenea, nominalizată la Tony Award pentru cea mai bună piesă şi la Premiile Oscar pentru cea mai bună adaptare pentru film.

Într-un târg de provincie din Mississippi, unde toţi sunt o mare familie şi nimeni nu mai reprezintă un secret pentru celălalt, unde toate activităţile zilnice sunt făcute în comunitate, singurătatea însăşi este cea care le aduce împreună pe trei surori. O bucătărie mare – dintr-un orăşel mic, claustrat – în care cele trei surori îşi „bucătăresc” singurătatea împreună: acesta este spaţiul vital al unor oameni pe care sângele îi leagă în toate felurile, singurul loc în care se mai poate respira.

Proiect este realizat în cadrul programului „Off Stage” al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi îi aduce în faţa publicului pe Iulia Lazăr, Raluca Păun, Alex Calangiu, Romaniţa Ionescu, Iulia Colan şi Claudiu Mihail. Spectacol este realizat în regie colectivă de interpreţi, scenografia poartă semnătura Adrianei Dinulescu, iar traducerea piese a fost realizată de Ana Ularu şi Romaniţa Ionescu.