Concert pentru trompetă, de Zilele Craiovei

0
386

Concertul simfonic de astăzi al Filarmonicii „Oltenia” – unul de sărbătoare, fiind inclus în programul celei de-a XV-a ediţii a Zilelor municipiului Craiova – îi aduce în scenă, de la ora 19.00, pe dirijorul Walter Hilgers, din Austria, în faţa Orchestrei Simfonice a instituţiei, şi pe solistul Sergiu Cârstea, la trompetă. Melomanii vor audia Mephisto-Waltzer, nr. 1, de Franz Liszt (200 de ani de la naşterea compozitorului), Concertul pentru trompetă şi orchestră (primă audiţie), de Henri Tomasi, şi Simfonia a IV-a în Mi minor, op. 98, de Johannes Brahms. Preţul biletului este 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi, pensionari).

Walter Hilgers

Născut în anul 1959, la Stolberg/Rhineland (Germania), Walter Hilgers a beneficiat de o pregătire muzicală multiplă, studiind tuba, contrabasul şi pianul, în cadrul Universităţii de Muzică din Aachen. În 1978, la Düsseldorf, a devenit membru al Orchestrei Simfonice (partida tubă) şi a debutat în cariera didactică la Universitatea de Muzică „Robert Schumann”. Un an mai târziu, a fost invitat să cânte cu Orchestra Festivalului de la Bayreuth, ansamblu alături de care a rămas pentru următorii 12 ani. Ca instrumentist în diferite orchestre, de-a lungul celor 30 de ani de activitate a cântat sub bagheta unor muzicieni celebri, ca Herbert von Karajan, Lorin Maazel, Claudio Abbado, Daniel Barenboim, Zubin Mehta, André Previn ori Riccardo Muti.

Pedagog renumit (începând din 1978, desfăşoară o intensă activitate didactică la Universităţile de Muzică din Düsseldorf, Aachen şi Lübeck, iar între anii 1989-1995 a fost profesor de tubă şi de muzică de cameră la Universitatea de Arte Frumoase din Hamburg), Walter Hilgers manifestă un interes deosebit pentru perfecţionarea tinerilor muzicieni talentaţi, împărtăşindu-le cu entuziasm din experienţa sa profesională. Din 1995 este profesor de muzică de cameră în cadrul Universităţii de Muzică „Franz Liszt” din Weimar. În ultimii ani, ca urmare a valoroasei sale activităţi solistice şi didactice, se bucură de o binemeritată recunoaştere internaţională, atât în ţările europene, cât şi în SUA, America Latină şi Asia. Din stagiunea 2007-2008, Walter Hilgers deţine statutul de dirijor principal invitat al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.

Sergiu Cârstea

Născut în anul 1958, Sergiu Cârstea este un muzician basarabean stabilit în România. A absolvit cursurile Facultăţii de Interpretare Muzicală din cadrul Institutului de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” din Chişinău (promoţia 1981), specializându-se apoi, la Conservatorul Superior de Muzică din Paris, în domeniul interpretării instrumentale – trompetă, la clasa profesorilor Pierre Thibaud, Jean Douay şi Antoine Curé.

Sergiu Cârstea şi-a început cariera artistică la Chişinău, unde a fost şef partidă trompetă în Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat; între anii 1992-1993 a deţinut şi funcţia de director artistic al instituţiei. Din 1997 activează ca instrumentist – şef partidă trompetă în Orchestra Filarmonicii „Banatul” şi în Orchestra Operei Naţionale Române din Timişoara.

Ca solist, a concertat în compania Orchestrelor Simfonice din Chişinău, Plovdiv (Bulgaria), cu Orchestra „Piotr Ilici Ceaikovski” din Rusia şi „Europa Symphony” din Viena, cu diferite ansambluri orchestrale din Franţa, Germania, Spania, Italia, colaborând şi cu Filarmonici din România (Arad, Satu Mare, Iaşi, Botoşani, Râmnicu Vâlcea ş.a.).