Japonia se apropie de alegeri anticipate pe fondul ameninţărilor dinspre Coreea de Nord

0
420

Camera inferioară a Parlamentului din Japonia a fost dizolvată, astăzi, a anunţat preşedintele acesteia, Tadamori Oshima, la două zile după decizia premierului nipon Shinzo Abe cu privire la organizarea unor alegeri anticipate. Anunţul dizolvării a fost făcut de către preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului din Tokyo, Tadamori Oshima. Opoziţia japoneză a protestat faţă de această decizie, catalogând actul dizolvării drept egoist şi l-au acuzat pe premierul Shinzo Abe că vrea să camufleze scandalurile din jurul Executivului. Anunţul neaşteptat al lui Shnizo Abe cu privire la dizolvarea Camerie inferioare şi organizarea unor alegeri anticipate a fost justificat prin nevoia de legitimitate a premierului pentru a rezolva unele probleme fiscale, pentru a implementa reforme economice, dar şi pentru a răspunde ameninţărilor venite dinspre Coreea de Nord. ”Va fi o bătălie dură, însă totul este despre cum vom proteja Japonia şi vieţile paşnice ale japonezilor. (…)Orice decizie asupra sistemului fiscal are o influenţă puternică asupra vieţii oamenilor şi trebuie, prin urmare, să fie validată de către alegători. Nu trebuie să cedăm ameninţărilor Coreei de Nord. Sper să câştig încrederea poporului în alegerile viitoare şi să avansez o diplomaţie puternică”, a afirmat premierul Japoniei.