Campanie de donare de sânge, la Craiova

0
332

sangeLa fiecare trei secunde un pacient are nevoie de sânge. Este o problemă acută cu care se confruntă spitalele şi medicii din România. Ultimele studii arată că doar două din o sută de persoane obişnuiesc să doneze sânge. Prin urmare, nu de puţine ori cantitatea colectată se dovedeşte a fi insuficientă comparativ cu cererea foarte mare înregistrată de unităţile sanitare. Pentru a promova donarea de sânge, la Casa Studenţilor din Craiova are loc o campanie organizată sub sloganul „Fiecare picătură de sânge înseamnă un zâmbet”. Craiovenii sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă, în orele 8.00-13.00 să doneze sânge.

Craiovenii dornici să-i ajute pe cei care au nevoie de transfuzii sanguine, precum victimele accidentelor, cei ce suferă operaţii dificile sau bolnavii care necesită tratamente împotriva cancerului, sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni, vineri şi sâmbătă, la Casa de Cultură a Studenţilor. Campania se desfăşoară cu sprijinul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Craiova.

De altfel, la dispoziţia donatorilor sunt cadre medicale specialiste în domeniu ce respectă cu stricteţe normele internaţionale de igienă în timpul actului de donare. Ca măsură de siguranţă pentru pacienţii din spitale ce vor beneficia de produsele prelevate, se efectuează şi o serie de teste în laboratoare de specialitate pentru a exclude eventuala transmitere a unei boli prin transfuzie. Din cantitatea de sânge recoltată se vor face preparate din sânge necesare pentru intervenţiile chirurgicale, aşa cum ar fi masa eritrocitară, plasma congelată sau concentratul trombocitar.

În Uniunea Europeană se înregistrează anual peste 20 de milioane de donări de sânge. În Romania, doar 2% din populaţia adultă donează sânge, faţă de 66% în Austria sau 52% în Franţa. De aceea, la noi în ţară există o nevoie permanentă atât de sânge şi de preparate sangvine, cât şi de donatori fideli. În aceste condiţii, se încurajează donarea benevolă de sânge.sange (1)

Condiţii pentru a dona sânge

Această sesiune, prin sângele recoltat, oferă o şansă în plus pacienţilor din spitale şi ajută persoanele interesate să contribuie la salvarea de vieţi omeneşti. Pentru a putea asigura anumite preparate, dar şi pentru a creşte siguranţa produselor sanguine, sistemul transfuzional are nevoie de donatori fideli, voluntari, care donează periodic, din responsabilitate faţă de semeni şi societate.

În cazul în care donatorul suferă de o boală transmisibilă, acesta va fi informat asupra stării lui de sănătate. Înainte de toate, pentru a dona sânge craiovenii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Eligibile sunt doar persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani. Totodată, donatorii trebuie să aibă asupra lor buletinul sau cartea de identitate, să aibă o stare de sănătate bună, să fie odihniţi, să nu consume alcool cu 48 de ore înaintea donării, să aibă greutatea peste 60 kg, să nu sufere de afecţiuni precum hepatită, TBC, malarie, boli de piele, ulcer sau diabet zaharat şi să nu figureze în registrele medicale cu boli de inimă. Persoana care doreşte să doneze sânge nu trebuie să fie alergică sau să fi donat sânge cu 72 de zile înainte de recoltare. În dimineaţa recoltării de sânge pot fi consumate cel mult două felii de pâine cu margarină şi gem. De asemenea, trebuie consumate multe lichide. Sunt interzise în schimb alimentele bogate în grăsimi şi laptele. Nici fumatul nu este recomandat înainte de a dona sânge din cauza riscului de lipotimie.

Beneficii pentru donatori

Pentru a-i încuraja să doneze sânge, craiovenii sunt atraşi şi cu câteva facilităţi: şapte bonuri de masă în valoare totală de 60 de lei şi analize gratuite în valoare de 100 lei pentru depistarea hepatitei B şi C, a HIV/SIDA şi a leucemiei. De asemenea, tot cu această ocazie sunt determinate hemoglobina, grupa sanguină şi Rh-ul. Tot pe lista de beneficii figurează şi o reducere de 50% pe transportul în comun timp de o lună şi o zi liberă la serviciu sau şcoală.

Nu de puţine ori, medicii din spitalele s-au plâns că deficitul de sânge se resimte, mai ales pe secţii în care consumul este mare, aşa cum ar fi cele de chirurgie ori oncologie. Pentru ca intervenţiile chirurgicale să nu mai fie amânate din cauza lipsei sângelui, ar fi nevoie ca măcar 2,5% din populaţie să meargă frecvent la centrele de donare.