Arestat pentru furt de motorină

0
351

Un bărbat de 38 de ani din judeţul Olt a fost arestat preventiv, joi seară, pe o perioadă de 30 de zile, în baza mandatului emis de Judecătoria Craiova pe numele său. Acesta este acuzat de furt calificat, după ce s-a stabilit că, împreună cu alte trei persoane a sustras 300 de litri de motorină dintr-un TIR parcat pe DE 574. Poliţiştii doljeni continuă cercetările cu ceilalţi făptuitori în stare de libertate.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, joi dimineaţă, în jurul orei 2.00, în urma activităţilor desfăşurate în comun de poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 5 Poliţie Rurală Pieleşti cu lucrătorii Poliţiei oraşului Balş au fost prinşi Gabriel Caramet, de 38 de ani şi Marius A., de 15 ani, din comuna Iancu Jianu, Olt, în timp ce transportau, cu un autoturism Opel Astra, cantitatea de 100 litrimotorină, în mai multe bidoare din plastic. Din primele verificări efectuate de poliţiştii doljeni a rezultat faptul că cei doi olteni, împreună cu Mădălin Creţan, de 23 de ani, din localitatea Voineasa, judeţul Olt şi Valentin Mircea, de 37 de ani, din oraşul Balş au sustras 300 litrimotorină dintr-un autotren care se afla staţionat într-o parcare pe DE 574. Prejudiciul total cauzat este de 1.700 lei, şi cel mai probabil autorii au reuşit să valorifice cea mai mare parte a combustibilului furat înainte de a fi prinşi. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, autorii fiind prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Craiova care au dispus arestarea preventivă a bărbatului de 38 de ani: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Caramet Gabriel pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 26.09.2013 până la data de 25.10.2013, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu av. oficiu. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică de la 26.09.2013, ora 21.25”, se arată în încheierea de şedinţă a Judecătoriei Craiova.

Poliţiştii doljeni continuă cercetările în cauză, cu ceilalţi făptuitori în stare de libertate, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.