BNR a injectat în piaţă 12,1 miliarde de lei

0
377

După două săptămâni de pauză, Banca Naţională a României – BNR – a făcut, luni, o operaţiune repo în valoare de 12,17 miliarde de lei, sumă pe care nu a mai plasat-o din 1 octombrie 2012, când a solicitat şi şi-a adjudecat 12,6 miliarde de lei, reiese din raportările pieţei interbancare.

Operaţiunile repo sunt tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei. Maturitatea actualei operaţiunii este de 7 zile, la o dobândă de 2,5%, cât este dobânda de politică monetară începând cu 8 mai 2018.

În august 2018, banca centrală a României a reluat operaţiunile repo, după opt luni de pauză, prin două operaţiuni cu o maturitate la 7 zile şi o dobândă de 2,5%: de 10,52 miliarde de lei la data de 6 august, pe care a rostogolit-o la 4,16 miliarde de lei la 13 august 2018. Astfel, valoarea cele trei operaţiuni nu poate fi cumulată.

Prin aceste operaţiuni, BNR încearcă să ofere suficientă lichiditate pieţei, astfel încât să tempereze creşterea ROBOR. Indicii ROBOR se află pe o tendinţă de stagnare în ultimele două săptămâni, dar, de obicei, spre final de lună cresc, ca urmare a plăţilor de taxe şi impozitate care se fac în această perioadă, iar tendinţa se accentuează pe finalul fiecărui trimestru. La această situaţie se adaugă faptul că, în această perioadă, băncile sunt obligate să îşi constituie rezerva minimă obligatorie. ( sursa : mediafax.ro)