Casa Băniei, locul unde copii de toate vârstele „păpuşăresc” timp de o săptămână!

0
451

De câteva zile, Festivalul „Puppets occupy street” animă străzile şi parcurile oraşului, antrenându-i pe craiovenii de toate vârstele într-o mulţi- me de activităţi în aer liber. Unul dintre cele atractive locuri rămâne însă Casa Băniei (Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei), acolo unde sute de copii, însoţiţi de părinţi ori bunici, vin să participe la atelierele de creaţie susţinute de artişti din Bucureşti.

Fie că învaţă să realizeze păpuşi, măşti inspirate din commedia dell’arte ori machete de decor din materiale reciclabile, fie că se împrietenesc cu instrumentele muzicale tradiţionale româneşti şi cu basmul popular, fie că află despre cum se creează spectaculoasele efecte ale animaţiei digitale, participanţii au nevoie doar de plăcerea de a „păpuşări” şi de cât mai multă creativitate! Sunteţi aşteptaţi şi astăzi la ateliere, dar şi mâine, între orele 10.30 şi 12.00. Participarea este gratuită!

Iar după-amiază, poftiţi la spectacolele artiştilor din Bucureşti, Arad, Ploieşti, Craiova şi din Vidin (Bulgaria), ca şi la expoziţia de scenografie deschisă la Centrul Multifuncţional. Festivalul „Puppets occupy street” se desfăşoară în perioada 25 august – 1 septembrie şi este organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, cu susţinerea financiară a Primăriei şi Consiliului Local

„Şezătoare cu fluiere şi poveşti” pe un petic de iarbă

La umbră, pe un petic de iarbă, copiii au făcut, ieri, roată în jurul lui Beatrice şi Florin Iordan şi a multitudinii de instrumente muzicale tradiţionale pe care le-au adus cu ei. Cu ambii, craiovenii s au mai întâlnit tot graţie Teatrului „Colibri”, în luna decembrie a anului trecut, când, ca membri ai trupei de muzică veche românească „Trei parale”, au susţinut concertul „Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea”. De această dată au revenit la Craiova cu trupa de teatru „Hopa-Trop” şi cu o „Şezătoare cu fluiere şi poveşti” – un atelier de împrietenire a copiilor cu instrumentele tradiţionale româneşti şi cu basmul popular, îmbinând crâmpeie de teatru, muzică, joc, dans şi improvizaţie.

 „Atelierul a fost primit foarte bine. Este ceva inedit, pentru că celor mici li se prezintă instrumentele şi le pot vedea de foarte aproa-pe. Sunt o surpriză şi pentru cei mari, nici ei nu le cunosc pe toate. De fapt, este un atelier adresat tuturor vârstelor – cei mici sunt prinşi de poveste, de sunet, cei mari de informaţia pe care o oferim”, a declarat Beatrice Iordan. Ideea – îşi aminteşte Florin Iordan – a apărut cu vreo cinci-şase ani în urmă, la solicitarea Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti de a participa la Festivalul „Viaţa e frumoasă”. „Cei mici învaţă cum se numesc şi cum arată instrumentele. Prezentăm mai multe feluri de fluiere tradiţionale, caval, tilincă, prezentăm cimpoiul, instrumente cu coarde – cobză, siteră, instrumentele de percuţie. Copiii rămân cu aceste informaţii şi e o surpriză, când vedem că unul ştie prea multe, să aflăm că mai fost la acest atelier. E un semn că le place, că reţin”, a precizat Florin Iordan.

Cu o bogată experienţă în lucrul cu copiii, Beatrice Iordan a absolvit secţia Arta Actorului Mânuitorde Păpuşi şi Marionete a Facultăţii de Teatru – Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, urmată de un master în cadrul aceleiaşi instituţii în domeniul regiei spectacolului de animaţie. Etnomuzicolog, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, Florin Iordan este un maestru al fluierelor şi un iscusit interpret la cobză şi caval. A întreprins numeroa-se cercetări de teren în diferite regiuni ale României, lucrând cu diverşi muzicieni de tradiţie orală.

Pe amândoi îi puteţi (re)întâlni la Casa Băniei astăzi, între orele 10.30 şi 12.00. „Deja Craiova e o priete-nă a noastră, pot spune!”, a afirmat Beatrice, apreciind în mod deosebit Festivalul „Puppets occupy street” şi subliniind că „Hopa-Trop” şi „Trei parale” vor reveni aici cu drag ori de câte ori vor fi invitate

Actriţa Geo Dinescu şi magia creării păpuşii

Pe actriţa Geo Dinescu – colaboratoare a Teatrului de Animaţie „Ţăndărică” şi membră a Companiei „MAG” din capitală – am găsit-o tot în mijlocul copiilor. Le-a lansat o provocare: aceea de a transforma o bilă şi câteva accesorii într-o păpuşă, de a descoperi magia îmbinării obiectelor astfel încât să ajungă să comunice în chip de păpuşă şi teatru cu creatorul ei. Iar cei mici au acceptat-o imediat, ieri creând, spre exemplu, dintr-un pahar de plastic, un dragon, o prințesă, un iepuraş ori o pisicuţă.

 „Învăţăm să ne jucăm împreună şi construim păpuşi din bile de polistiren, din pahare de plastic şi din materiale reciclabile. Copiii sunt foarte încântaţi, ceea ce mă bucură foarte mult. Sper că vor învăţa multe lucruri şi se vor duce la şcoală sau la grădiniţă unde le vor arăta şi colegilor lor ce ştiu ei să facă”, a precizat Geo Dinescu. Despre festival, actriţa are numai cuvinte de apreciere: «Ideea e extraordinară, mulţumim Teatrului „Colibri” şi Adrianei Teodorescu pentru această iniţiativă. Mulţumim Primăriei Craiova că a susţinut un asemenea proiect. Cred că e primul festival de teatru de păpuşi la o asemenea înălţime, ţinând cont că totul se întâmplă în aer liber».

Geo Dinescu – pe care zilele acestea aţi putut să o vedeţi şi în spectacolul „Cenuşăreasa” – vă aşteaptă la Casa Băniei, la atelierul „Puppet’s Factory”, şi astăzi, dar şi mâine, 29 august, de la 10.30 la 12.00.

„Povestea mea”, spusă de scenografa Oltea-Clara Dărînga Râşnovanu

„Învăţăm să construim o mască şi să realizăm un o machetă de decor pentru o miniscenă pentru păpuşi” explică în grabă scenografa Oltea-Clara Dărînga Râşnovanu, căci e timp să stea la poveşti doar la atelierele „Povestea mea” şi „Me, the Puppet”. „Măscuţele inspirate din commedia dell’arte sunt realizate pe faţa copilului din faşe gipsate, cu aracet, apă şi foarte multă imaginaţie. Macheta nu e complicată, e creată din materiale reciclabile: ca să nu le aruncăm, facem ceva haios. Am avut participanţi de la 7 la 15 ani, toţi sunt foarte talentaţi şi doritori să înveţe cât mai multe lucruri”, a declarat scenografa.

Oltea-Clara Dărînga Râşnovanu a absolvit Facultatea de Arte Decorative şi Design, Secţia Imprimerie – creaţie vestimentară, clasa prof. Theodora Sthendl, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, în 1998. A urmat cursuri de master în Teatru de animaţie, sub îndrumarea prof. univ. dr. Cristian Pepino, pe care le-a finalizat în 2013. Din ’95 încoace o regăsim ca scenograf la importante evenimente culturale din ţară şi din străinătate

„Digital Puppets” sau efectele spectaculoase ale animaţiei digitale

E singurul atelier susţinut în incinta Casei Băniei şi nu în aer liber, iar participanţii sunt numai ochi şi urechi. Căci în faţa lor, creată de un laptop şi un videoproiector, se întinde o întreagă lume animată, cu efecte şi culori spectaculoase! Cu răbdare şi pricepere, fiecare pas este explicat de Marin Fagu, actor la Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” şi membru al companiei „MAG” din Bucureşti.

„Am vrut în acest workshop să fac o introducere în ceea ce înseamnă animaţia – şi cu păpuşi şi cea computerizată –, de unde a pornit, cum a evoluat, de ce dorinţa aceasta de evoluţie. Cât să stârnesc interesul pentru posibilii viitori animatori, de ce nu?”, spune Marin Fagu. „Trăim într-o eră a tehnologiei, a vitezei, trebuie să ne acomodăm şi noi cu aceste lucruri, să reuşim să introducem elemente noi în teatru, ca video-proiecţia. Dar nu excesivă, pentru că tot ce e în exces dăunează”, a adăugat acesta.

Sunt ani de pasiune şi de efort pe care i-a investit în această artă, pentru care, mărturiseşte, dragostea i-a fost insuflată de „un profesor foarte bun”, regizorul Cristian Pepino. Animaţia digitală necesită răbdare şi timp, mai spune actorul, dar şi costuri ridicate, proramele necesare ajungând la mii de euro. „Sunt o mulţime de programe, eu am ales unul mai uşor de explicat. Există software-uri specializate de animaţie 3D. Însă în momentul de faţă nu cred că există vreun animator din lume care să le cunoască integral, pentru că ei sunt împărţiţi: unul ştie să modeleze personajul, altul să aşeze luminile, altul să potrivească texturile. În spatele filmelor cu efecte speciale pe care le vedem noi la televizor sunt cel puţin 20 de animatori specializaţi pe câte un lucru, ca să poată realiza acea scenă”, a explicat Marin Fagu, care a urmat un master de Tehnologii digitale în arta teatrală în cadrul UNATC „I.L. Caragiale”, ca şi un doctorat în domeniu.

Dacă vreţi să vedeţi saltul spectaculos de pe scenă pe ecran al păpuşilor, puteţi veni la atelierul „Digital Puppets” şi astăzi, şi mâine, de la 10.30 la 12.00. Poate şi anul viitor, căci actorul anticipează viitorul „Puppets occupy street”: „Simt că o să fie un festival cu tradiţie! Mişcarea occupy este de mult timp în desfăşurare în foarte multe ţări şi este binevenită şi la noi. Atât timp cât ai o idee şi eşti susţinut, orice este posibil. Cultură trebuie să existe în fiecare colţişor al lumii, în fiecare oraş, pentru a ne putea dezvolta ca indivizi”.

Programul zilei de astăzi:

Ateliere de creaţie – Casa Băniei

Orele 10.30 – 12.00: „Şezătoare cu fluiere şi poveşti” (coordonatori: Beatrice Iordan şi Florin Iordan, trupa „Hopa-Trop”, Bucureşti)

Orele 10.30 – 12.00: „Puppet’s Factory” (coord.: Geo Dinescu)

Ora 10.30 – 12.00: „Digital Puppets” (coord.: Marin Fagu)

Spectacole – Piaţa „Mihai Viteazu”

Ora 18.30: Cucul Transilvaniei – Mizart (Arad)

Ora 19.00: Ciuboţelele ogarului – trupa „Tărâmul poveştilor Dollo” (Arad)

Ora 20.00: Cocoşelul neascultător – trupa „Mizart” (Arad)

Ora 21.00: Capra cu trei iezi – Teatrul „Ciufulici” (Ploieşti)

Ora 22.00 – Taraful 10 sfori – „PurAnima” (Bucureşti)

Spectacole – Parcul „Nicolae Romanescu”

Ora 18.30: The Rolling Strings – „PurAnima” (Bucureşti)

Ora 19.00: Marionete la circ – trupa „Gepetto” (Arad)

Ora 20.00: Vintage Puppets – Teatrul „Colibri” (Craiova)

Ora 21.00: Cufărul magic – Soso şi Nuţi (Arad)

Spectacole – cartier Craioviţa, zona Racheta

Ora 18.30: animaţie stradală – Compania MAG (Bucureşti)

Ora 19.00: Pupăza din tei – compania „Muşchetarii” (Bucureşti)

Ora 20.00: Spiriduşul voinic – „AnimArts” (Bucureşti)

Ora 21.00: Ciuboţelele ogarului – „Tărâmul poveştilor Dollo” (Arad)

Expoziţie –  Centrul Multifuncţional Craiova

Orele 10.00 – 19.00: expoziţie scenografie „Puppet’s Meeting”

Noaptea cea mai lungă a păpuşilor