Un ghem de erori

0
523

Emoția este imensă, irepresibilă – lucru firesc – și în fața unei asemenea fapte abominabile, cuvintele par lipsite de încărcătura necesară, pentru a sugera descumpăniea noastră devastatoare. O tânără de numai 15 ani, Alexandra Măceșanu, elevă în clasa a X-a, la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, dispărută miercurea trecută, nu a mai fost găsită. Reamintim că, la 14 aprilie a.c., o altă tânără, Luiză Melencu Mihaela, din satul Radomir, comuna doljeană Dioști, elevă la Liceul Tehnic „Costin Nenițescu” din Craiova, a fost dată dispărută după ce încercase să ajungă la Caracal. Nu vom relua tot filmul năucitor al evenimentelor, dar vom încerca să punctăm câteva din greșelile impardonabile, ca să folosim un eufemism, de natură profesională, care sunt de acum străvezii. Joi, 25 iulie a.c., la ora 11.00, Alexandra Măceșanu a sunat la serviciul de urgență 112, anunțând că este lipsită de libertate, sechestrată, descriind locul și oferind detalii succinte despre curtea văzută dintr-un garaj. Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutări, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul suspectului Gheorghe Dincă (65 de ani), care se ocupa cu operațiuni de comerț, dezmembrări auto, etc. Parchetul local Caracal, sesizat în după-amiaza zilei de 25 iulie a.c., orele 15.30, de postul de poliție Dobrosloveni, demarează cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate a unei minore, preluată de pe DN 64 de un autoturism, dar eșuează în perchezițiile efectuate la adresele suspectate. În cele din urmă, se ajunge la domiciliul lui Gheorghe Dincă, dar procurorul de caz așteaptă ora 6 dimineața, deși Codul de procedură penală, care nu a fost modificat, permitea percheziția în temeiul art. 159 (aliniat 3). Articolul 293 prevede expres „constatarea infracțiunilor flagrante”. Exista, așadar, cadrul legal pentru a face percheziție la domiciliul lui Gheorghe Dincă și înainte de ora 6 dimineața. Cum justiția este în slujba cetățeanului, în fața acestuia trebuie să răspundă acum, onest și responsabil. Procuroul de caz de la Parchetul local Caracal nu a știut legea, dar șefii lui ierarhici de ce nu i-au atras atenția? Apoi, întârzierea schimbării încadrării de la ”dispariție” la „sechestrare de persoane”, infracțiune de lipsire de liberatate, este o altă gafă. Despre polițiștii din Caracal ce să spunem? Se știau unele amănunte despre Gheorghe Dincă, acesta având interdicție de a intra în Italia, care puteau atrage atenția. Invitat la TVR Craiova, sâmbătă seara, de redactorul Tibi Mușuroi, am amintit despre substituirea „sectoristului” de odinioară cu polițistul de proximitate, după 2003, în urma unui parteneriat guvernamental cu Elveția. Polițistul de proximitate, arondat pe o zonă de siguranță publică, anticipează și previne dificultăți potențiale ce pot apărea, are parteneriat interactiv cu cetățenii, prin capacitatea de comunicare. Cu alte cuvinte, „știe destule” despre oamenii locului. La Caracal, alminteri municipiu, vegetează un amatorism desăvârșit, probat printr-o reacție anchilozată, incompetență și sfidare. Cazul Alexandrei a fost preluat de DIICOT Craiova, în contextul în care avea în lucru și dosarul legate de dispariția Luizei Mihaela Melencu (18 ani), în luna aprilie, anchetatorii enunțând ipoteza că Gheorghe Dincă ar putea avea legătură și cu dispariția acesteia. Cazul este deosebit de complex. Emoția este mare, justificată, dar, pe măsură, trebuie să fie și profesionalismul procurorilor DIICOT. Au apărut noi elemente „ajutătoare”. Contează și eternul amănunt, pornind de la fire de păr, o amprentă, un nasture, etc. În domeniul criminalistic, nu există clasic și modern, nu există nimic profund și nimic superficial în desfășurarea unui asasinat. Repetăm: procurorul de caz a încadrat greșit cauza, o spune și Victor Alistar, membru CSM, având în vedere elementele ce se degajau din conținutul convorbirilor înregistrate în sistemul 112. Nici o lege nu împiedică polițiștii să pătrundă într-un spațiu privat pentru a salva viața unui copil. Șeful Poliției Caracal s-a comportat ca un dilentant. Dacă știa, încă din noaptea precedentă, unde se află individul suspect, a ezitat să intervină, asumându-și o răspundere pentru modul în care și-a îndeplinit obligațiile legale. Un ghem de erori a condus la o situație de-a dreptul explozivă. Și pe bună dreptate opinia publică reacționează.