Două etape de dezinsecție pe domeniul public, în perioada 1-19 iulie

0
510

SC Salubritate Craiova SRL va desfășura, în perioada 1-19 iulie 2019, două etape de dezinsecție pe domeniul public, a patra și a cincea din acest an, care vor avea loc alternativ, prin pulverizare terestră și aeriană a substanțelor împotriva insectelor dăunătoare. Astfel, pe parcursul a 9 zile lucrătoare,  va avea loc o intervenție realizată prin pulverizare terestră a insecticidelor, substanțele folosite în cadrul intervenției fiind Vectobac WG (larvicidare) și Solfac Trio, aflate în grupa a treia de toxicitate și avizate de Ministerul Sănătății.

Lucrătorii societății vor acționa în noaptea de 1 iulie, efectuând operațiunea de larvicidare în zona lacurilor din Craiova, pe o suprafață de 21,2 hectare (lacul din Parcul „Nicolae Romanescu”, Lacul Tanchiștilor, Lacul Valea Fetii, Lac Făcăi, lacul din Grădina Botanică, Lac Valea Șarpelui și cel de la Hanul Doctorului). În noaptea de 2 iulie, începând cu ora 24.00, este programată dezinsecția în Parcul „Nicolae Romanescu” și zonele adiacente. În noaptea de 3 iulie, activitatea de dezinsecție va fi derulată în Parcul Tineretului, cimitirele Nord și Sineasca, zonele verzi de pe bulevardul „Nicolae Titulescu”, strada „Maria Tănase” și de la Casa Științei și Tehnicii. Echipele care acționează la nivelul Craiovei vor demara intervenția în celelalte cartiere ale Craiovei în data de 4 iulie, începând cu ora 24.00, aceasta urmând să se desfășoare în funcție de condițiile meteorologice existente.

Suprafața pe care va avea loc operațiunea de combatere a insectelor dăunătoare în cadrul acestei etape este de 762,35 hectare, programul de intervenție putând fi modificat în funcție de condițiile meteologice existente.

În intervalul 6-7 iulie 2019 va avea loc o intervenție prin pulverizare aeriană dimineața, în intervalul orar 6.00-10.00. Vor fi vizate lacurile de pe teritoriul municipiului (lacul din Parcul „Nicolae Romanescu”, Lacul Tanchiștilor, Lacul Valea Fetii, Lac Făcăi, lacul din Grădina Botanică, Lac Valea Șarpelui și cel de la Hanul Doctorului), parcurile, grădinile publice și zonele verzi din cartierele orașului. Suprafața totală pe care vor fi făcute tratamentele avio-chimice este de 780 hectare, graficul intervenției putând suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice existente. Produsul folosit în cadrul acestei intervenții este Solfac Trio.

Proprietarilor de terenuri, agenților economici, instituțiilor publice și asociațiilor de proprietari din municipiul Craiova li se reamintește că, potrivit art. 109 din Regulamentul privind desfășurarea activităților de salubrizare, au obligația de a realiza dezinsecția în spațiile deținute cu orice titlu. Frecvența intervenției este prevăzută la art. 105: “-(1) Din punctul de vedere al frecvenței, dezinsecția pentru combaterea țânțarilor se execută:

  1. a) lunar, în sezonul cald, pentru spațiile deschise prevăzute în programul unitar de acțiune;
  2. b) minimum 3 tratamente pe an și ori de câte ori este nevoie, în spațiile comune închise ale clădirilor.

(2) Pentru combaterea altor vectori dezinsecția se execută:

  1. a) trimestrial și ori de câte ori este nevoie, în spațiile închise ale operatorilor economici cu profil nealimentar, instituțiilor publice și spațiile comune închise ale clădirilor;
  2. b) lunar și ori de câte ori este nevoie, în spațiile închise ale operatorilor economici cu profil alimentar și ale unităților sanitare;
  3. c) numai la solicitarea persoanelor fizice din spațiile cu destinație de locuință”.

De asemenea, potrivit prevederilor art.4 lit. d din HCL nr. 319/2009, cu modificările cu completările ulterioare, prin care a fost aprobat Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 – 2.500 lei pentru persoane fizice și 1 000 – 2.500 lei pentru persoane juridice “neasigurarea condiţiilor de igienă prin operaţii de curăţenie, dezinsecţie şi deratizare a locuinţelor individuale, blocurilor de locuinţe, anexe gospodăreşti, în jurul blocurilor de locuinţe ori în jurul spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, de către proprietari, chiriaşi ori deţinătorii legali”.