Lovitură pentru omul lui Băsescu de la Craiova! I-a fost respinsă candidatura.

1
336

Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) Craiova a respins miercuri seara candidatura la Primăria Craiova a fostului deputat PMP Gelu Vişan din partea PMP pe motiv că listele de susţinători depuse de acesta nu îndeplinesc condiţiile legale.

Gelu VisanBiroul Electoral a respins din acelaşi motiv şi lista de candidaţi a PMP la Consiliul Local Craiova. Potrivit deciziei BEC, doar jumătate din numărul de susţinătorii de pe listele depuse de PMP pentru candidatura lui Vişan au indicat domiciliul complet în municipiul Craiova, iar ceilalţi fie sunt din alte localităţi precum Filiaşi, Amărăşti, Ghidici, Celaru, Sadova etc., fie în dreptul adresei este indicată doar strada şi numărul sau apartamentul, nefiind indicată şi localitate.

În Registrul electoral al municipiului Craiova figurează 258.028 de alegători, iar candidatul la Primărie trebuie să depună liste de susţinători de minim 1% din numărul alegătorilor, dar nu mai puţin de 1000 în cazul municipiilor.

Deciziile BEC Craiova pot fi contestate în termen de 48 de ore de la afişare la Judecătoria Craiova. În cursa pentru Primăria Craiova au mai rămas în acest moment nouă candidaţi.

Sursa: DC News

1 COMENTARIU

Comments are closed.