Teatrul „Colibri”: weekend cu „Vrăjitorul din Oz” și „Povestea celor trei purceluși”

0
480

Sâmbătă, 2 martie 2019, de la ora 18.00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” vor face spectacol eroii musicalului „Vrăjitorul din Oz”, adaptare după L. Frank Baum, scenariul şi regia Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu-Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel, cu actorii: Mugur Prisăcaru, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Alla Cebotari.

Duminică, 3 martie 2019, la ora 11.00, aflăm „Povestea celor trei purceluși”, din spectacolul interactiv de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictura Iulia Goanță. Cei doi actori devin parteneri de scenă cu micii spectatori și descoperă împreună frumusețea jocului.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.

***

În luna martie, alte opt reprezentații își așteaptă publicul în weekenduri: „Prințul Broască” (9 martie, ora 18.00), „Alis în lumea păpușilor” (10 martie, ora 11.00), „Cenușăreasa” (16 martie, ora 18.00), „Invitație la joacă” (17 martie, ora 11.00), „Frumoasa din Pădurea Adormită” (23 martie, ora 18.00), „Sarea în bucate” (24 martie, ora 11.00), „Punguța cu doi bani” (30 martie, ora 18.00) și „Bună dimineața, noapte bună” (31 martie, ora 11.00).