Elevii sunt chemaţi la concurs

0
692

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, din cadrul Universităţii din Craiova, a lansat concursul „Cea mai bună idee de afaceri”, având drept scop promovarea spiritului antrepenorial în rândul tinerilor. Proiectul, desfăşurat cu sprijinul Fundaţiei „Constantin Botea” şi al BRD-SG, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, este adresat elevilor din instituţiile de învăţământ preuniversitar din judeţ. Concursul se desfăşoară în două etape: prima, desfăşurată la nivelul fiecărei instituţii şcolare, constă în în selectarea echipelor înscrise de către o comisie formată din profesori ai disciplinelor economice ai liceului, reprezentanţi ai FEAA şi ai elevilor; cea de-a doua va consta în completarea echipelor cu studenţi ai FEAA, coordonate de câte două cadre didactice – unul de la FEAA şi unul de la liceul ajuns în faza finală. În urma rezultatelor finale, locul I va fi premiat cu 1.500 de lei, al II-lea – cu 1.000 de lei, iar ultimul loc al podiumului va fi recompensat cu 500 de lei.