Gângioveanu, surpriza de la reunirea FCU Craiova

0
515
Cosmin Gângioveanu

Amânată cu o săptămână, reunirea echipei lui Adrian Mititelu a avut loc direct la Policlinina pentru Sportivi, unde jucătorii au efectuat vizita medicală. Faţă de prima parte a sezonului, noutăţile au fost:  Cosmin Gângioveanu (24 de ani, liber de contract, revenit după o pauză de doi ani), Daniel Bălan (34 de ani, Rapid CFR Suceava), Sergiu Popescu (30 de ani, ACS Podari), Ionuţ Tătaru (24 de ani, Pandurii), Roberto Dumitru (19 ani, Pandurii), Alexandru Cristea (30 de ani, Pandurii). Gângioveanu revine după o pauză de doi ani în care nu a mai jucat, el începând pregătirea în iarna aceasta la CSM Rm. Vâlcea. Străinii Stephane Acka, Milan Mitic, Bozidar Cosic şi Michael Baird nu au vize de şedere în România. Sub conducerea directorului tehnic Emil Săndoi şi a antrenorului Nicolo Napoli, lotul alb-albaştrilor se va pregăti în Bănie până pe 5 februarie, cu alergări în Parcul Romanescu, iar între 8 şi 21 februarie este prevăzut un cantonament în afara ţării.

 

Lotul prezent la reunirea FCU Craiova: 

Portari: Hotoboc, Preda.

Fundaşi: Ciucă, Bălaşa, D. Bălan, Buşu, Ciocârlă, Cruceru, Tătaru, Goge.

Mijlocaşi: Săceanu, Frăsineanu, Gângioveanu, Mârzeanu, Rioşanu, N. Nicolae, V. Gheorghe, S. Popescu, R. Dumitru, Al. Cristea.

Atacanţi: Stoianof, Claudiu Bălan, Ripoli, Căle, Adrian Mititelu jr.