Căpșuni din Spania, pe nisipurile de la Călărași

0
158

Agricultorii din Călărași sunt atrași de o nouă cultură, și de această dată tot trufandale. Dacă anul trecut, câțiva localnici întorși de la muncă din străinătate s-au încumetat să planteze câțiva ari cu căpșuni, în primăvara viitoare trei hectare vor fi cultivate cu stoloni aduși din Spania. Căpșunele sunt așteptate să ajungă pe piață la mijlocul lunii mai, cu mult înaintea lubenițelor, când vor prinde și un preț foarte bun. În primăvara trecută, cei câțiva producători au scos o recoltă de căpșune mari și foarte dulci pe care le-au vândut rapid de acasă, cu aproape 8 lei pe kilogram.

În această perioadă, exact așa cum se procedează cu culturile de pepeni, se pregătește răsadul. Stolonii aduși din Spania sunt plantați acum în ghivece care  sunt așezate apoi în solariile încălzite controlat. În primăvară, plantele vor fi mutate în câmp și sădite pe folie, ca și la lubenițele. „Căpșunele merg foarte bine la noi pe nisip. În primul rând le avantajează tehnica de irigare prin picurare, apoi sunt condițiile climatice. Aici au lumină și căldură care le fac să se dezvolte foarte bine și repede. Cei care le plantează aici ies cu ele pe piață înaintea tuturor. Pe la sfârșitul lui aprilie sau începutul lunii mai se coc primele căpșune”, a explicat primarul comunei Călărași, Vergică Șovăilă. De altfel, edilul localității își amintește că el a fost cel care a plantat primele căpșune pe pământurile de la Cișmeaua Albă, cum le spun localnicii. Se întâmpla în anul 1968 când s-a testat solul plantându-se două hectare cu căpșune. Recolta a fost neașteptat de bună și, în perioada de vârf a producției, s-a ajuns la 20 de hectare cultivate.

Vergică Șovăilă

Iau amploare și livezile de caiși și piersici

De această dată, se vor cultiva trei hectare cu căpșuni, și tot la Cișmeaua Albă. Localnicii spun că aici ar fi cele mai bune terenuri pentru această cultură deoarece zona este împânzită de izvoare costiere. „Dacă va fi vreme bună, cu soare, vor scoate o producție bună. Deocamdată nu se pune problema de valorificare pentru că se găsesc ușor clienți care să le cumpere și, chiar dacă este o marfă perisabilă, nu mai apucă să se altereze”, a mai spus primarul Vergică Șovăilă. Alături de cultura căpșunilor, la Călărași iau amploare și livezile, în special cele de caiși și piersici. În evidențele Primăriei Călărași sunt înregistrate două hectare pe care se vor planta caiși, piersici, pruni și meri. Specialiștii în agricultură spuneau ieri că aceste livezi vor începe să dea rod peste trei ani. La fel de mult se vor cultiva și pepeni verzi, plantă care se menține pe primul loc în topul preferințelor localnicilor. O suprafață considerabilă va fi ocupată, și în anul care vine, cu cartof timpuriu și varză extra-timpurie.

Comuna va avea sistem de supraveghere video

Primăria Călărași și-a propus ca, până la finalul acestui an, să instaleze în comună un sistem de supraveghere video care să le asigure cetățenilor un grad de securitate mai mare. Satul Sărata, acolo unde locuiesc 2000 de cetățeni, a fost primul în care au fost montate 12 camere video. Acestea au fost amplasate în diferite intersecții și în zona centrală, acolo unde se găsesc școala, grădinița și biserica. Recent, Primăria a scos la licitație și sistemul de supraveghere video stradală IP și iluminat stradal LED din satul Călărași. Investiția costă 65.000 de lei, fără TVA, și presupune instalarea a opt camere video, dintre care cinci vor fi mobile și trei fixe. Conform caietului de sarcini, sistemul trebuie să fie montat în termen de cinci zile și să aibă o garanție de 24 de luni. Autoritățile au ales puncte în care vor fi amplasate și așteaptă doar adjudecarea licitației. Dreptul la intimitate și la viața privată a cetățenilor va fi pe deplin respectat prin modul de utilizare a sistemului, acesta fiind programat în așa fel încât să nu permită vizualizarea sau focalizarea în spații private. Utilizatorul nu va putea, prin nici o comandă, să preia imagini din aceste zone predefinite.

Primăria Călărași vrea să asfalteze toate drumurile din comună

În această lună, comuna Călărași s-a înscris în Grupul de Acțiune Locală (GAL)  Sudolt din care mai fac parte localitățile Bârca, Catane, Goicea, Măceșu de Jos, Măceșu de Sus, Sadova, Bistreț, Gângiova, Gighera și Ocolul Silvic Sadova. Primarul comunei Călărași, Vergică Șovăilă, a menționat că intenționează să depună proiecte de finanțare pentru asfaltarea drumurilor comunale și amenajarea unui centru de asistență social, lucrări care vor fi finanțate cu fonduri europene în cadrul programului de dezvoltare 2014-2020.

 

1 Decembrie, sărbătorit pe scena Căminului Cultural

Ziua Națională a României va fi sărbătorită într-un mod deosebit și în localitatea Călărași. Pregătirile sunt în toi la Căminul Cultural, acolo unde se va desfășura cea mai interesantă parte a manifestărilor. Sărbătoarea de 1 Decembrie va începe odată cu depunerea coroanelor de flori de către elevi la cele două monumente din comună. Unul dintre profesorii de istorie le va explica celor prezenți semnificația acestei zile. În partea a doua, se va susține un spectacol de muzică populară, dansuri și poezie pe scena Căminului Cultural. Punctul de atracție va fi momentul artistic oferit de Ansamblul Folcloric „Bordeiașul” din localitate, dar și evoluția în premieră a corului de fete, care va interpreta cântece patriotice.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU