Dolj: Mamă și fiica ei de numai 9 luni “spulberate” de un șofer beat

0
404

Ieri, 26 octombrie a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Segarcea au reținut pentru 24 de ore, un doljean după ce a provocat un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Mai exact, ieri, în jurul orei 13.30, Valentin Tînjală, 56 de ani, din  Segarcea, a condus un autoturism Cielo, pe DJ 561F, în comuna Cerăt, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de mers, a părărsit partea carosabilă şi a accidentat-o grav pe Adriana P., de 25 de ani şi pe fiica ei, de numai 9 luni, ambele din comuna Cerăt, care se aflau pe spaţiul verde de pe marginea drumului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Segarcea unde i s-au recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului și l-au reţinut pentru 24 de ore pe șofer, care a fost introdus în arestul IPJ Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Segarcea cu propunere de arestare preventivă.