Lia Olguţa Vasilescu: “Am votat pentru cea mai bună echipă”

0
527

Astăzi, la o secţie de votare din Craiova, şi-au exercitat dreptul de alegător principalii vectori ai PSD – Lia Olguţa Vasilescu, deputat de Dolj, fost ministru, candidat la funcţia de primar al Craiovei, preşedinte al PSD Craiova, şi  Claudiu Manda – europarlamentar, preşedinte al PSD Dolj. Cei doi au fost însoţiţi de alţi reprezentanţi de marcă ai PSD, iar mesajele lor au fost centrate pe ideea de continuitate a proiectelor derulate până acum şi pe cele aflate în dezvoltare, astfel încât Craiova şi Doljul să fie pe primele locuri în ţară.

Mesajul transmis de reprezentanţii PSD Dolj a fost unul foarte clar: nevoia de continuitate. Redăm din declaraţiile celor prezenţi. Lia Olguţa Vasilescu : “Am votat pentru cea mai bună echipă, una care a dovedit că ştie ce poate şi ce vrea. Am avut programe dezvoltate de un miliard de eură, iar acestea vor continua. Pe lista cu care ne prezentăm electoratului avem oameni de mare valoare, care şi-au demonstrat abilităţile, în toate domeniile în care activează. Am dus o campanie decentă, lipsită de mizeriile prezentate de alte partide. Îi aşteptăm pe toţi craiovenii la vot”.  Claudiu Manda: “Am acordat un vot raţional, pentru cei mai buni candidaţi. La Consiliul Judeţean Dolj vrem să ducem mai departe proiectele derulate de domnul Ion Prioteasa şi sunt convins că va fi o predare de ştafetă spre candidatul nostru la preşedenţia Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile“. Cosmin Vasile : “Am votat pentru a fi numărul unul în ţară, la proiecte de dezvoltare, bazându-ne pe o echipă extraordinară, care va duce mai departe proiectele derulate de Ion Prioteasa”. Ion Prioteasa“Am votat cu gândul că PSD Dolj va duce judeţul pe primul loc în ţară, cu o echipă foarte bună. Vrem cât mai multe locuri de primar, în Dolj, şi să ieşim de sub stigmatul de regiune săracă. Nu suntem aşa, am dovedit-o, de-a lungul anilor, prin programele de dezvoltare derulate”.  Mihail Genoiu : “Am votat pentru modernizarea oraşului, pentru menţinerea atmosferei impecabile între Consiliul Local Municipal Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj. La Craiova va fi cel mai bun schimb de ştafetă”.