Concert în parc dedicat Zilei Internaţionale a Muzicii

0
508

Filarmonica „Oltenia” sărbătoreşte în avans Ziua Internaţională a Muzicii, cu o oră de pagini muzicale celebre, incluzând coruri din opere cu succes la public şi prelucrări de folclor românesc. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, ora 11.00, la Teatrul de vară din Parcul „Nicolae Romanescu”, şi va fi prezentat de Corala Academică a instituţiei, dirijată de Manuela Enache şi Pavel Şopov, acompaniată la pian de Corina Stănescu. În caz de vreme nefavorabilă, concertul va avea loc în Sala Filarmonicii. Iniţiată la 1 octombrie 1975 de muzicologul şi violonistul Yehudi Menuhin, Ziua Internaţională a Muzicii a fost organizată pentru prima dată de Consiliul Internaţional al Muzicii, în conformitate cu rezoluţia adoptată în cadrul Adunării Generale de la Lausanne, în 1973.