Viceprimarul Adi Cosman ne dă întâlnire, astă seară, în Piaţa „Fraţii Buzeşti”, pentru o vizionare istorică: „Suntem lei şi vom învinge!”

0
366

pagina 1BZi istorică pentru fotbalul din Bănie! După multă aşteptare. Pe stadionul „Municipal” din Drobeta Turnu-Severin este programată, astăzi, cu începere de la ora 21.00, partida de fotbal, dintre CSU Craiova şi AC Milan, din turul trei al preliminariilor Europa League, o confruntare aşteptată, cu sufletul la gură de miile de suporteri ai „Ştiinţei”, din toată ţara. Dar cum nu toţi craiovenii pot face deplasarea în frumosul municipiu de la Dunăre – gazda unui eveniment memorabil – autorităţile locale din Craiova se străduiesc să le creeze, totuşi, posibilitatea de a trăi atmosfera acestei partide, de care se leagă mari speranţe, în ciuda valorii deosebite, prin achiziţiile de dată recentă, a celor de la AC Milan. Idee inspirată. Chiar europeană. Începând cu orele 20.00, craiovenii sunt aşteptaţi, aşadar, în Piaţa «Fraţii Buzeşti» din Centrul Vechi al Craiovei, unde va fi amplasat un ecran uriaş, pe care se va viziona partida de fotbal. „Meciul începe la ora 21.00, dar noi îi aşteptăm să vină cu o oră mai devreme, pentru că înainte de meci vor rula câteva filmuleţe cu partide de referinţă ale «Campioanei unei mari iubiri», în aventurile ei europene. Sperăm să vină cât mai mulţi craioveni în piaţa amintită, pentru a recrea împreună acel spirit autentic oltenesc, din anii ’80, pe care îl avea Craiova”, a anunţat, ieri, viceprimarul Adi Cosman. El însuşi un suporter declarat al echipei CSU Craiova.

              pagina 1AAlăturii de craiovenii, care sunt aşteptaţi să susţină, în piaţă, pe jucătorii de la CSU Craiova, încurajările şi suportul moral vin, deopotrivă, şi din partea municipalităţii. „Suntem lei şi vom învinge! Deşi este «marele» Milan, şi mă refer la palmaresul său european – sunt nişte investiţii destul de serioase care s-au făcut acolo, în această vară – nu exclud o surpriză. Fiindcă, de aceea, place fotbalul. Şi, de ce nu, o ispravă a «buturugii mici»”, a declarat încrezător viceprimarul Craiovei. Întrebat dacă are un jucător preferat în componenţa celor de la AC Milan, reprezentantul municipalităţii a răspuns scurt: „Băluţă!”. Semn că viceprimarul Adi Cosman, deşi mai taciturn de regulă, nu este lipsit de umor. Oricum, invitaţia sa, în cocheta Piaţă „Fraţii Buzeşti”, altminteri un loc de agrement, este incitantă.