Autovehiculele înmatriculate în alte state, verificate cu „mascaţii”

0
424

razie mascatiReprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că, în perioada 18-24 iulie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Craiova împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român (RAR) şi sprijiniţi de „mascaţii” Serviciului de Acţiuni Speciale au organizat, în municipiul Craiova, o amplă acţiune pentru verificarea legalităţii circulaţiei pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate în străinătate.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au constatate 225 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi în valoare de aproape 70.000 lei. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 11 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate.

Astfel, în cadrul acestor activităţi, poliţiştii rutieri l-au depistat pe Petrişor L., de 28 de ani, din Giurgiu, care a condus un autoturism înmatriculat în Italia, pe bulevardul „Decebal” din Craiova şi a avut aplicate folii neomologate pe geamurile laterale faţă, faruri şi triple. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1.125 lei şi i s-a reţinut certificatul de înmatriculare până la remedierea problemei constatate de poliţişti, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.razie-mascati 1