Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Criza Covid-19 a arătat întregii Uniuni cât de necesari și valoroși sunt muncitorii sezonieri”

0
99

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susține că această criză Covid 19  a devoalat multe sincope atât în legislația europeană, cât și în capacitatea instituțională de a monitoriza respectarea normelor în vigoare. “Libera circulație a muncitorilor, tratamentul egal aplicat tuturor cetățenilor europeni, fără nicio discriminare cauzată de naționalitate sunt doar două exemple de drepturi fundamentale, dar care au fost deseori încălcate”, spune deputatul european într/o postare pe pagina sa de facebook.
Marian Jean Marinescu, un europarlamentar cu experiență mai precizează faptul că situația din ultimele 3 luni, fără precedent în Uniunea Europeană a fost o adevărată hârtie de turnesol, care ne-a atras atenția asupra a două aspecte referitoare la muncitorii sezonieri.
“Primul se referă la tratamentul discriminatoriu aplicat, în prea multe situații, muncitorilor sezonieri. Au fost mai mult decât evidente încălcările drepturilor esențiale, precum lipsa de transparență a contractelor de muncă, salarizarea deficitară, condiții de trai nesigure în vreme de pandemie, neacordarea drepturilor privind protecția socială”, a explicat eurodeputatul român.
Europarlamentul PNL crede că pe de altă parte, tot criza Covid-19 a arătat întregii Uniuni cât de necesari și valoroși sunt muncitorii sezonieri. Într-o criză care amenința continuitatea aprovizionării cu alimente de strictă necesitate, lipsa muncitorilor sezonieri, cei mai numeroși venind din Estul Europei, a făcut ca recoltele efectiv să se strice pe câmp. “Pornind de la această realitate, în calitate de semnatar din partea grupului PPE, al Rezoluției privind protejarea muncitorilor sezonieri solicit Comisiei Europene și Statelor Membre îmbunatățirea situației acestor oameni, pe trei paliere esențiale: protejarea drepturilor și securității lor prin aplicarea legislației existente; sprijinirea liberei circulații în interiorul Uniunii și facilitarea schimbului de informații între state, în special prin digitalizarea, pentru reducerea riscurilor la care sunt expuși muncitorii sezonieri”.