O comisie parlamentară de anchetă… periculoasă!

0
507
Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude la alegerile euro-parlamentare din 26 mai a.c. va fi condusă de Lia Olguţa Vasilescu. Şi va avea ca vice-preşedinţi pe senatorul social-democrat Viorel Salam şi deputatul liberal Cristina Trăilă. Printre cei 23 de membrii ai comisiei se află deputaţii Florin Iordache, Cătălin Rădulescu, Eugen Nicolicea, senatorul ALDE Daniel Zamfir, dar şi Mario Oprea, Daniel Fenechiu, Adriana Săftoiu, Mara Mareş, Nicu Fălcoi, Daniel Popescu, Antal Istvan, Petru Movilă. Dacă până acum, nu puţine comisii parlamentare de anchetă n-au făcut altceva decât „să îngroape” cauza pentru care fuseseră înfiinţate, ceva atrage atenţia de această dată: determinarea de a se face lumină. Constituirea comisiei a fost combătută de Raluca Ţurcan, lidera deputaţilor liberali, aceasta invocând o declaraţie recentă a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Nu există un sistem electoral perfect. Există sisteme electorale mai potrivite ori mai puţin potrivite pentru o anumită realitate. Nereguli au fost la 26 mai a.c.. Amploarea acestora urmează să fie cunoscută. Potrivit Constituţiei (art. 146 lit. I) CCR veghează la procedura privind organizarea şi desfăşurarea referendumulu şi confirmă rezultatele acestuia. Plenul CCR trebuie să decidă cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului. Înaintrea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună.