Condiţiile de lucru ale salariaţilor, verificate de inspectorii de muncă

0
539
Se anunţă o vară caniculară, care va pune probleme tuturor persoanelor. Cum prognoza nu este îmbucurătoare din acest punct de vedere, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj va derula, în perioada următoare, acţiuni de verificare şi control, cu caracter preventiv, a modului în care sunt respectate, de către angajatori, condiţiile de microclimat pentru salariaţi.
Asigurarea condiţiilor de muncă pentru salariaţi, de către angajatori, pe perioada de temperaturi extreme ridicate, este reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000. Condiţiile extreme ridicate sunt considerate temperaturile de peste 37 de grade Celsius sau când indicele de temperatură – umiditate depăşeşte pargul de 80 de unităţi. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă, trebuie îndeplinite mai multe cerinţe ale legii: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. În ceea ce priveşte menţinerea stării de sănătate a angajaţilor trebuie puse la punct mai multe condiţii: asigurarea apei minerale adecvate, câte doi – patru litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri. Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, mai multe măsuri: reducerea duratei zilei de lucru; elaonarea programului zilnic – până la ora 11.00 şi după 17.00; întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă. Acestea se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe cel puţin două zile consecutiv.
Acţiuni de verificare şi control, cu caracter preventiv
 Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii extreme, sunt mai multe cerinţe de îndeplinit: asigurarea, de către angajator, a examenului medical şi a controlului periodic, pentru depistarea precoce a contraindicaţiilor în munca în condiţii de temperaturi extreme; asigurarea primului ajutor; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului pentru cei cu afecţiuni. „Având în vederea prognoza pentru zilele următoare, când se anunţă temperaturi caniculare, ITM Dolj va derula acţiuni de verificare şi control, cu caracter preventiv, a modului de respectare, de către angajatori, a legislaţiei din domeniu. Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă vor fi stabilite de angajator, împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. În unităţile în care funcţionează comitetele de securitate şi sănătate în muncă, măsurile vor fi stabilite de acestea. Nerespectarea prevederilor referitoare la măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirilor determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei”, a precizat Cătălin Tiberius Mohora, inspector-şef al ITM Dolj.