Astăzi încep probele de bac monitorizate video

0
267

210.000 de absolvenţi de liceu încep astăzi probele scrise ale  bacalaureatului cu examenul de Limba şi literatura română. Regulile acestei sesiuni s-au anunţat a fi drastice. Toate sălile în care se dau probele scrise ale bacalaureatului vor fi monitorizate video, conform dispoziţiei date de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Candidaţii care vor fi văzuţi că încearcă să copieze vor fi eliminaţi din examen şi pe lângă anularea probelor susţinute până acum, li se va suspenda şi dreptul de a mai participa la următoarele două sesiuni.

În judeţul Dolj, examenul scris la Limba şi literatura română se susţine în 21 de centre unde, astăzi, sunt aşteptaţi aproximativ 7.000 de candidaţi, absolvenţi de liceu din promoţia curentă cât şi din promoţiile precedente. Comisiile de supraveghere şi evaluare pentru această primă probă au fost stabilite ieri, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, organizată în amfiteatrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Examenul începe la ora 9.00. Accesul candidaţilor în săli se face, la fiecare probă,  pe baza actului de identitate, în intervalul orar 7.30 – 8.30. Aceştia nu au voie să aibă asupra lor manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici mijloace electronice de calcul sau de comunicare. În ceea ce priveşte subiectele, extragerea variantei nu are caracter public. Comunicarea acesteia va avea loc după încheierea probei, când pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului vor fi afişate şi baremele de evaluare.

Candidaţii pot părăsi sala după o oră şi jumătate

Candidaţii pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor pentru fiecare candidat. Cei eliminaţi de la o probă nu mai pot participa la probele următoare, pierd posibilitatea recunoaşterii notelor obţinute chiar şi în sesiunile precedente şi nu mai au dreptul să susţină bacalaureatul în următoarele două sesiuni. Ca în fiecare an, este interzis accesul în sală cu telefoane mobile sau alte instrumente. Sesiunea din acest vine cu noutăţi. Dacă până în prezent, nimeni, cu excepţia profesorilor, nu avea dreptul să intre în centrele de examen, noua metodologie permite şi accesul părinţilor. Cei care au cerut asta, au primit deja autorizare de acces.

A doua probă scrisă se va desfăşura pe 28 iunie

Absolvenţii de liceu vor reveni în centrele de examen, pe 28 iunie a.c. pentru a susţine proba obligatorie a profilului, dar şi pe 1 iulie pentru proba din arria curriculară. Primele rezultate la aceste examene se vor afişa pe 3 iulie a.c.. În aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00 – 20.00, vor putea fi depuse şi contestaţiile. Se consideră promovat la examenul de Bacalaureat, candidatul care a participat la toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, a obţinut cel puţin nota cinci la fiecare probă scrisă sau practică şi are media generală minimum şase. Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate mai sus sunt declaraţi „respinşi”.
Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Tel Verde pentru reclamaţii

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a deschis linia Tel Verde 0800801100 la care cetăţenii pot semnala toate neregulile apărute în organizarea şi derularea examenului de bacalaureat.

Într-un comunicat afişat pe site, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reaminteşte părinţilor că examenul de bacalaureat este gratuit pentru elevii clasei a XII-a şi roagă elevii şi părinţii să semnaleze la numărul amintit orice situaţie în care se solicită bani pentru organizarea examenului sau pentru protocol. Linia de telefon este disponibilă pe toată durata desfăşurării probelor scrise, între orele 9.00 – 19.00.