Târg de turism, în mai, la Craiova

0
464
Oltenia este o zonă cu un potenţial turistic în continuă dezvoltare. Multitudinea formelor de relief conturează privelişti montane unice, în mijlocul cărora staţiuni cu tradiţie îşi aşteaptă turiştii.

Piaţa “Mihai Viteazul” din centrul Craiovei va găzdui, în perioada 27-29 mai, prima ediţie a Târgului de Turism „OLTENIA TRAVEL & BUSINESS” 2011 . Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural Oltenia (ATRECO), Mapamond Events & Advertising, alături de Primăria municipiului Craiova.

Considerat cel mai amplu eveniment de acest fel de până acum, din regiunea Olteniei, Târgul de Turism va reuni, potrivit organizatorilor, peste 40 de expozanţi din ţară şi străinătate. Instituţii, asociaţii şi companii ce activează în domeniul turismului şi afacerilor, touroperatori, companii aeriene, agenţii de turism, hotelieri, staţiuni balneare, pensiuni agroturistice, organizaţii specializate în turismul rural, cultural, ecologic, ecumenic, turism de vânătoare şi pescuit, turism de afaceri, furnizori de servicii şi produse din domenii conexe se vor întrece în oferte de produse şi servicii.

Valea Dunării, a Jiului, a Oltului formează peisaje mirifice, conduc către vestigii istorice sau mănăstiri cu istorii impresionante şi îţi oferă nenumărate posibilităţi de petrecere a timpului liber.

Sunt aşteptaţi 60.000 de vizitatori

Manifestarea expoziţională promovează toate formele de turism practicate în regiunea Olteniei şi reprezintă şi o bună oportunitate pentru participanţi de a fi cunoscuţi şi recunoscuţi de companiile naţionale şi internaţionale interesate, dar şi de potenţialii clienţi din Craiova. Organizatorii evenimentului estimează că, pe durata celor trei zile de expoziţie, mii de vizitatori vor fi atraşi în perimetrul Târgului. „Manifestarea este concepută drept cel mai mare târg de profil din Oltenia şi se va bucura de participare internaţională. Este o modalitate de promovare eficientă în industria turismului, un prilej de a prezenta în mod direct oferte de turism, numărul de vizitatori fiind estimat la aproximativ 60.000”, a afirmat managerul general al Agenţiei de Turism Mapamond, Marian Nicola.