Nicolae Giugea : Consumul mediu anual pe cap de locuitor este de 2,6 kg carne de oaie

0
472

Toate lucrurile se schimbă de când PSD-ul conduce țara – guvernul odată la șase luni, trecutul atunci când el devine supărător pentru Dragnea, legile care îl pot trimite la închisoare pe același Dragnea, sau chiar geografia țării când ea împiedică pe cineva să pună mâna pe o insulă. Un singur lucru nu se schimbă – domnul Daea și obsesia lui etenă – Miorița. Ca un elev care a învățat o singură lecție pentru bacalaureat și orice subiect i-ai pica el spune tot Miorița, dl. Daea ne repetă mereu că țelul lui la Minister este să promoveze oaia.

Haideți să vedem și ce spun cifrele oficiale despre reușita domnului Daea în acest domeniu. Conform statisticilor oficiale în România sunt 10 milioane de oi, ceea ce ne plasează pe locul 3 în Europa la acest capitol. Consumul mediu anual pe cap de locuitor este de 2,6 kg carne de oaie. De asemenea. România exportă animale vii în valoare de 315 milioane în secial oi și capre.

În aceste condiții, în supermarketurile din România prețul kilogramului de carne de oaie nu scade sub 55 de lei. De unde se văd rezultatele acestei politici dezastruoase promovate de domnul Daea. Nu este pentru prima dată când domnul ministru dovedește că nu știe cu ce se ocupă ministerul domniei sale, din moment ce uită că răspunde și de domeniul industriei aleimentare. De altfel scopul final al agriculturii și zootehniei este acela de a pune produse de calitate și la un preț convenabil pe masa oamenilor. Nu creșterea în sine a oilor contează, ci dacă românii pot să cumpere carne de oaie la un preț avantajos.

Din acest punct de vedere, politica oii a domnului ministru Daea este un exemplu de eșec total.

Nicolae Giugea, deputat PNL Dolj