Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj va prezenta mâine, 28 martie, ora 12.00, un fragment de viaţă tradiţională, la Casa de Cultură „Adrian Păunescu” din comuna Bârca, în cadrul evenimentului „Dolju-n bucate de la Bârca”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bârca, şi Primăria şi Consiliul Local Giurgiţa.
O secvenţă din Doljul tradiţional va fi scoasă la iveală prin expoziţia foto „La vatra cu bucate ca-n poveşti”, o proiecţie de film (realizat cu sprijinul Alto Media), prin joc şi cântec popular cu ansamblurile folclorice „Alunelul” din Pieleşti (coord.: Marga Chiurtu) şi „Rapsozii Desnăţuiului” de la Giurgiţa (coord.: Mihaela Tomescu) şi degustare de bucate specifice comunei Bârca, pregătite după reţete moştenite din bătrâni (pâinea minţită, raci umpluţi, salată de vinete cu puţin usturoi şi ţelină, murături, turtă coaptă, gogoşi şi multe alte bucate de-ţi lasă gura apă).
«Ediţia-pilot a proiectului „Dolju-n bucate” a fost prezentată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj la 21 noiembrie 2014. Startul a fost luat atunci alături de Primăria oraşului Dăbuleni, care ne-a poftit la şezătoarea pe care am adus-o în context urban prin film, fotografii, bucate tradiţionale. Oaspeţi au fost prietenii de la Bârca pentru a vedea ce presupune proiectul şi cum se pot alătura lui. Au venit şi cu bucate, aşa cum s-a întâmplat şi la vernisajul expoziţiei „Straie populare în miniatură”, marca Mihaela Tomescu de la Giurgiţa, din Galeriile „Cromatic”. Acum a venit vremea să-i vedem la ei acasă», precizează organizatorii.
„Dolju-n bucate” este o călătorie prin viaţa satului tradiţional doljean, ilustrată prin diversitate culinară şi poveştile protagoniştilor care refac tabloul reunirii familiei ţăranului autentic în jurul mesei, la care fiecare îşi spune bucuriile sau necazurile.