S-a aruncat de la etajul 9 al Spitalului de Urgență Craiova

0
794

O craioveancă de 45 de ani s-a aruncat, ieri, în jurul prânzului, de la etajul 9 al Spitalului Clinic Județean de Urgenţă din Craiova. Femeia nu era internată în unitatea medicală, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili ce a determinat-o pe aceasta să-și pună capăt zilelor, mai ales că era atât de hotărâtă să moară, încât s-a luptat cu asistentele care au surprins-o la geam.

Tragedia s-a petrecut ieri, în jurul orei 13.00, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Potrivit reprezentanților unității medicale, asistenta șefă de la Secția de Diabet și boli de nutriție, de la etajul 9 al spitalului, a văzut la un moment dat o femeie care a intrat în baia personalului. A trimis o asistentă să-i spună femeii că sectorul acela nu este destinat pacienților. Când a intrat în baie, asistenta a văzut-o pe femeie lângă geam, pregătindu-se să urce pe pervaz, a prins-o de mâini, a strigat după ajutor și a încercat să se lupte cu femeia decisă să se arunce, au mai venit un medic și ale asistente în ajutorul ei, însă femeia s-a zbătut, s-a smucit din mâinile personalului medical și s-a aruncat pe geam, asistentele rămânând cu hainele ei în mâini. Imediat după ce a căzut au fost demarate proceduri de resuscitare, însă acestea au rămas fără rezultat, fiind declarat decesul femeii. S-a stabilit ulterior că este vorba despre Jana Stan, de 45 de ani, din Craiova, aceasta nefiind internată în unitatea medicală și, din primele verificări, nu venise nici în vizită la vreun pacient de pe etajul respectiv.

„Femeia nu era internată în spital. Asistenta care a intrat în baie ca să-i spună că spațiul nu este destinat pacienților a găsit-o în dreptul geamului. Și-a chemat colegii în ajutor, au încercat să o țină pe femeie, însă acesta s-a smucit și s-a aruncat pe geam. Și-a lăsat geanta acolo. Nu știm ce probleme ar fi putut avea, dar polițiștii fac cercetări”, ne-a declarat dr. Bogdan Fănuță, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

Reprezentanții IPJ Dolj spun că, după finalizarea cercetării la fața locului și audierea martorilor se va discuta cu membrii familiei femeii în încercarea de a afla motivele care au determinat-o să-și pună capăt zilelor. „Polițiștii fac verificări în acest caz pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și a cauzelor care au determinat-o pe femeie să recurgă la un asemenea gest”, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.