Poliţia Română , Europol, autorităţile din Germania, Olanda şi SUA, împreună pentru destructurarea unei grupări de criminalitate informatică

0
233

Poliția Română, alături de D.I.I.C.O.T., Europol, autoritățile germane, olandeze și cele ale Statelor Unite, a contribuit la destructurarea grupării ransomware HIVE.  Au fost identificate cheile de decriptare și au fost puse la dispoziția mai multor victime, fapt ce le-a permis acestora să redobândească accesul la datele lor, fără a-i plăti pe atacatori.

În ultimul an, HIVE ransomware a fost identificat ca fiind o amenințare majoră, deoarece a fost folosită pentru a compromite și cripta date și sisteme de calculatoare ale unor companii IT mari și multinaționale petroliere, în Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Din luna iunie a anului 2021 și până în prezent, atacurile grupării de tip ransomware HIVE au vizat peste 1.500 de companii din peste 80 de țări. În cadrul mecanismului infracțional, persoanele afiliate executau atacurile cibernetice, iar software-ul HIVE ransomware a fost creat, menținut și actualizat de dezvoltatori. Afiliații foloseau modelul de șantajare „Ransomware as a service”. Aceștia ar fi copiat datele și le-ar fi criptat, iar apoi ar fi cerut o răscumpărare pentru a decripta fișierele și pentru a nu publica datele furate pe un site pentru scurgeri de informații. După ce persoanele vătămate plateau, răscumpărarea ar fi fost împărțită între afiliați, care păstrau 80%, și dezvoltatori, care primeau restul de 20%. În ultimii ani, au existat și alte grupări care foloseau metoda „Ransomware as a service”, pentru a desfășura atacuri cibernetice la nivel înalt. Astfel, au existat cereri de răscumpărare de milioane de euro pentru a decripta sistemele afectate, de multe ori în companii care asigurau infrastructuri critice. În perioada iunie 2021 – noiembrie 2022, persoanele bănuite au folosit software-ul de răscumpărare HIVE pentru a ținti o gamă largă de întreprinderi și sectoare infrastructurale, precum instituții ale statului, companii de telecomunicații, de producție, de tehnologie a informației, de servicii de îngrijire medical și instituții de sănătate publică. În urma unui atac grav, membrii afiliați HIVE au vizat un spital, fapt care a avut consecințe severe în privința modului în care spitalul a putut să gestioneze pandemia de COVID – 19. Din cauza atacului, spitalul a trebuit să recurgă la metode clasice de a trata pacienții existenți și nu a putut primi pacienți noi . Persoanele bănuite ar fi atacat companiile în moduri diferite. Unii membri ar fi intrat în posesia datelor persoanelor vătămate prin distribuirea de e-mailuri de tip ,,phishing”, exploatând vulnerabilitățile sistemelor de operare ale dispozitivelor atacate. Europol a facilitat schimbul de informații, a sprijinit coordonarea operațiunii și a finanțat ședințele operaționale în Portugalia și Olanda. De asemenea, Europol a oferit asistență analitică, adunând date referitoare la mai multe cauze penale, atât din Uniunea Europeană, cât și dinafara Uniunii, și a sprijinit investigația prin analiza cryptomonedelor, programelor de tip malware și analiză criminalistică. De asemenea, operațiunea a beneficiat de sprijinul Grupului de lucru împotriva infracțiunilor cibernetice al Europol. Această echipă operativă e alcătuită din ofițeri de legătură, din mai multe țări, care lucrează la cazuri referitoare la infracțiuni informatice de mare amploare. Pe teritoriul României, grupul de ransomware HIVE a infectat infrastructura I.T. a mai multor companii (medii și mari) din diferite domenii de activitate, chiar și din categoria serviciilor esențiale, perturbând funcționarea sistemelor informatice și desfășurarea activității acestora. În urma investigației desfașurate de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu D.I.I.C.O.T., cu sprijinul F.B.I. și Europol, un afiliat al grupului ransomware HIVE a fost reținut și trimis în judecată, în perioada 2021 – 2022. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române și Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Totodată, acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.