Discuții despre strategia națională în sport și tineret

0
513

La invitația Președintelui României, la Palatul Cotroceni a avut loc ieri o întâlnire între  Klaus Iohannis, Vicepremierul Kelemen Hunor și ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novák.

Discuțiile s-au purtat în jurul strategiei naționale în sport și tineret și au inclus aspecte legate de situația actuală, de obiective, dar mai ales despre soluțiile care se au în vedere.

Din constatările de până acum, situația actuală din sportul românesc prezintă mai multe probleme, care țin și de infrastructura deficitară, dar mai ales de lipsa de viziune și de strategie, precum și de folosirea ineficientă a resurselor.

Obiectivul nostru este ca în anul 2032 România să se situeze în primele 15 ţări, din punct de vedere al rezultatelor sportive.

Soluția pentru atingerea acestui obiectiv este realizarea unei strategii naționale în sport, care va avea ca piloni centrali stabilirea unor direcții clare de performanță, competitivitatea, atât la nivel de sportivi, cât și de antrenori, prioritizarea acelor ramuri care au demonstrate că pot aduce rezultate, implementarea unitară a unor măsuri care să includă și activitățile din educația copiilor și tinerilor. Pentru acest proiect, va fi nevoie de alocarea unor resurse bugetare mai mari decât în prezent, însă solicitarea de obținere a acestei suplimentări va veni însoțită de angajamentul unei folosiri mai eficiente a resurselor. Strategia de dezvoltare a sportului românesc, care va fi prezentată Parlamentului României la finalul acestui an, va fi elaborată de o comisie de specialiști în sport, experți în elaborarea de strategii, finanțe și sănătate și va include idei preluate și adaptate, din strategiile unor state învecinate, precum Ungaria, Slovenia și Austria.