În acest week-end, Craiova găzduiește, pe stadionul de Atletism „Nicolae Mărășescu”, etapa finală a Campionatelor Naționale de Atletism pentru Seniori. Pe lângă adunarea celor mai valoroși atleți ai țării în lupta pentru titlurile de campion național, întrecerea din Bănie reprezintă o oportunitate crucială pentru realizarea sau reconfirmarea baremurilor de calificare la marile competiții internaționale ale sezonului, anunţă FRA. Conform datelor înregistrărilor oficiale, competiția adună la start o prezență remarcabilă: 261 de starturi individuale înregistrate pe parcursul celor două zile (164 la masculin și 97 la feminin), 206 atleți unici reprezentând zeci de cluburi de tradiție din întreaga țară (133 la masculin și 73 la feminin, inclusiv componenții echipelor de ștafetă), 23 de starturi la probele de ștafetă, împărțite între masculin (9), feminin (7) și spectaculoasa probă de ștafetă mixtă (7).
Intrarea este liberă, iar startul probelor se dă sâmbătă, de la ora 08:00, cu probele tehnice la aruncări și sărituri, precum și primele serii de calificare la probele de alergare. Sesiunea de seară, care începe la ora 18.00, reunește marile finale la sprint (100m, 100m/110m garduri), probele de fond/semifond, finalele probelor de sărituri și aruncări, culminând cu probele dinamice de ștafetă. A doua zi de concurs, de la ora 9 şi de la ora 18, stabilește ultimii campioni naționali ai ediției la probele de 200m, 800m, 5000m, 3000m obstacole, 400m garduri, probe combinate precum și la ștafetele de încheiere.