Risc însemnat de avalanşă în Munţii Făgăraş, zăpadă de 1,3 metri la Bâlea Lac

0
362

Stratul de zăpadă a crescut ieri dimineaţă la 1,35 metri în Munţii Făgăraşului, la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac (judeţul Sibiu), unde meteorologii avertizează că există risc însemnat de producere de avalanşe. La altitudine mai mari de 1.800 de metri, riscul de avalanşă este însemnat, adică de gradul trei, iar între 1.500 şi 1.800 de metri este un risc moderat, de grad doi, pe o scară de la unu la cinci, potrivit meteorologilor. În aceste condiţii, se recomandă prudenţă pentru cei care practică sporturile de iarnă şi evitarea traseelor turistice din zonă, care sunt închise, tocmai pentru a preveni accidentele. Accesul la Bâlea Lac se poate face în această perioadă doar cu telecabina, care este funcţională. Cei mai mulţi turişti care vin la Bâlea Lac vor să vadă singurul hotel de gheaţă din România şi printre puţinele din sud-estul Europei.