Craiovenii, fruntaşi la nivelul colesterolului crescut

0
396

Rezultatele unei campanii naţionale de testare a colesterolului a relevat faptul că, la nivel naţional, craiovenii sunt pe primul loc la nivelul colesterolului total crescut.

Dintre cele 12 oraşe în care Becel şi Medsana au oferit gratuit teste de colesterol total în „Luna inimii”, Craiova se află pe primul lor în ceea ce priveşte numărul de persoane descoperite cu valori care depăşesc limita maximă, 69,2% din cei care au participat la teste având un nivel al colesterolului peste 200 mg/dl.

Procentul este cu atât mai îngrijorător ţinând cont de faptul că, în 2011, Organizaţia Mondială a Sănătăţii situa România pe locul al treilea la nivel european în ceea ce priveşte decesele cauzate de boli cardiovasculare, nivelul ridicat al colesterolului fiind recunoscut ca principal factor de risc. Craiova este urmată în acest clasament de Sibiu, cu 58% din cei testaţi, Oradea – 55%, Constanţa – 53,6%, Iaşi – 52%, Suceava – 49%, Braşov – 47,8%, Cluj – 47,7%, Timişoara – 47% şi Galaţi – 46,4%.

Peste jumătate din persoanele testate au probleme cu colesterolul

La nivel naţional, 52,2% din cele aproximativ 6.600 de persoane care au participat la testări au nivelul colesterolului total peste media maximă admisă. Rezultatele testărilor demonstrează că 63,2% din persoanele depistate cu valori crescute ale colesterolului sunt femei, iar aproximativ 90% din acestea au vârsta mai mare de 40 de ani. Şi în rândul bărbaţilor s-a observat un nivel crescut al colesterolului după depăşirea vârstei de 40 de ani, 84,9% din cei depistaţi cu un nivel peste 200 mg/dl fiind peste această vârstă.

În perioada 1-30 septembrie, Becel, în parteneriat cu clinicile partenere Medsana din Craiova şi din alte 11 oraşe din ţară, au oferit gratuit teste de colesterol total, amintind românilor că păstrarea colesterolului în limite normale este esenţială pentru o inimă sănătoasă.

Testarea colesterolului total este un prim pas în evaluarea gradului de risc al unei persoane de a dezvolta afecţiuni cardiace. Verificarea periodică a nivelului de colesterol este cu atât mai importantă cu cât un nivel crescut de colesterol nu se traduce prin semne clinice, pe care pacientul să le poată identifica. Însă depăşirea valorilor normale în mod constant, pe o perioadă lungă de timp, duce la depunerea  colesterolului pe pereţii interiori ai arterelor, îngreunând circulaţia sângelui şi  conducând, astfel, la probleme grave de sănătate.