PNL şi USR – moţiune simplă pe tema infrastructurii de transport

0
338

Liderul deputaţilor liberali Raluca Turcan a anunţat, marţi, în plenul Camerei, depunerea unei moţiuni simple, iniţiată de PNL şi USR, intitulată “Infrastructura de transport a României sub domnia intereselor PSD. Deziluzie, demagogie şi descurajare”. “Este o moţiune simplă îndreptată împotriva ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, şi ca reacţie la un management defectuos, lipsit de profesionalism, extrem de politizat, care a marcat în Ministerul Transporturilor cel puţin două recorduri. Unul este legat de rectificarea bugetară când aproape jumătate din fondurile alocate Ministerului Transporturilor au fost tăiate. De asemenea, al doilea record este legat de blocarea unor proiecte mari de infrastructură, cum sunt autostrada Sibiu — Piteşti, Autostrada Transilvania sau Târgu Mureş — Iaşi — Ungheni, care sunt compromise şi cu termene de finalizate complet depăşite”, a precizat Raluca Turcan.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor urmează să ia o decizie în privinţa dezbaterii moţiunii simple.