Chinezii cumpără producătorul de mezeluri „Elit”

0
757

Grupul chinez WH va achiziţiona două firme româneşti care produc şi comercializează mezeluri – Elit SRL şi Vericom SRL – valoarea tranzacţiei nefiind dată publicităţii, transmite Reuters.WH Group Ltd, proprietarul Smithfield Foods, cea mai mare companie de creştere a porcinelor şi procesare a cărnii de porc din lume, îşi extinde astfel operaţiunile pe piaţa din Europa.Tranzacţia trebuie aprobată de autorităţile de reglementare, a informat grupul chinez. În august, WH Group, prin intermediul Smithfield, a achiziţionat în Polonia companiile Pini Polska, Hamburger Pini şi Royal Chicken, ca parte a eforturilor de extindere pe piaţa din Europa.

Elit şi Vericom operează trei facilităţi de procesare a cărnii, cinci centre de distribuţie în România şi au aproximativ 12.000 de clienţi.