Admiterea la profesională, în plină desfăşurare

0
345

În zilele de 20 și 21 august a început cea de-a doua etapă de admitere în învăţământul profesional, pe baza „fişelor de înscriere în învăţământul profesional de stat cu durata de trei ani”, aşa cum stipulează metodologia. În ultima zi amintită, s-au afişat listele cu candidaţii înscrişi în această formă de învăţământ, precum şi a graficului de desfăşurare a probei de preselecţie sau a celei suplimentare de admitere, acolo unde este cazul. Pe 24 şi 25 august urma să aibă loc examinarea suplimentară, dar, în Dolj, nu a fost cazul. „Avem cereri de înscriere, le vom analiza şi vom vedea numărul celor admişi. Practic, la începutul lunii septembrie vom şti câţi au fost admişi, după cea de-a doua etapă, în învăţământul profesional, cu durata de trei ani, după care se va intra în cea de-a treia etapă”, a declarat prof. Simona Ciulu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Cea de-a treia etapă va începe pe 3 septembrie şi se va adresa celor care n-au participat la admiterile anterioare, din varii motive.