Despre Cerealcom Segarcea –pe bună dreptate emblema agriculturii doljene- am scris nu o dată, ci cu siguranţă de mai multe ori. Chiar deunăzi. Şi nu cred că, de data aceasta, va fi ultima oară. Atâtea femei frumoase mi s-au părut, în fiecare zi, mai frumoase decât oricând, şi n-am putut să nu le-o spun. Mai zilele trecute, într-una din după-amiezi, Mihai Anghel mi-a propus, la capătul unei discuţii, deloc prelungite, să-mi arate câmpul, după strângerea grâului, pe aproape 12.000 hectare. Străbăteam, într-un asfinţit de soare, ale cărui raze auriu-roşiatice încă mai luminau fără putere, drumuri de hotar consolidate, flancate de lanuri de porumb şi floarea-soarelui, de un verde aprins, implacabile în felul în care îşi proclamau neclintirea, vigoarea şi mai ales culoarea, dar şi de perdele de protecţie dense şi întinse, contribuind la uriaşa încărcătură cromatică şi marele farmec al priveliştii. Contemplând peisajul, mi-am dat seama că în afară de exaltarea pe care o trăiam, nu-i rămâneam dator cu nimic. Dar surpriza mai mare era alta. 500 de kilometri de lizieră este întinderea pe care, începând din 2004, Mihai Anghel a plantat specii silvice (salcâm, stejar, fag) din fonduri proprii, în temeiul Legii 289 din 15 mai 2002 privind perdelele forestiere de protecţie. Deci în temeiul unui cadru juridic. Dacă aş fi fost pictor în acea zi, lumea s-ar fi ales cu un nume consacrat. Puternic era sentimentul realităţii, şi la fel de puternic şi acela al visului. Drumurile de hotar, pietruite, drepte, amenajate, despărţeau doar parcele de mari dimensiuni, unele cu floarea-soarelui sau porumb, altele eliberate de povara grâului, acum mirişte, imensă tipsie de aur, aptă să transmită o puternică senzaţie a bogăţiei. Ascultam povestea acelor perdele silvice, cu rostul lor imens în purificarea aerului, cumpănirea mâniei vânturilor, reglarea schimbărilor atmosferice, chemarea şi putinţa de a vorbi cu norii despre nevoiele pământului. Mai scriu o dată: 500 de kilometri de lizieră, deja matură, întreţinută după norme silvice an de an, cu efecte benefice şi pentru zonele agricole limitrofe. Cumulat, la nivelul Doljului, nu atingem o cifră similară. Mihai Anghel, taciturn îndeobşte, îmi tot explica efectele fabuloase ale acestor perdele, din mijlocul cărora pui de fazan temerari şi rătăciţi, mai evadau în calea autoturismului de teren. Un apicultor îşi instalase „cartierul general”, undeva în apropiere. Şi albinele au treaba lor, în polenizarea plantelor. Ciudat cum noi românii, şi o spunea Alexandru Vlahuţă, într-o tabletă „Pădurile noastre”, n-am păstrat dragostea pădurilor. Se vorbeşte mai nou de „împădurirea cea nouă a ţării”, dar dincolo de simbolistica unor gesturi, nu se întâmplă nimic concludent: încă din februarie 2012, beneficiarii măsurii 221 „prima împădurire a terenurilor agricole”, din cadrul programului naţional de dezvoltare rurală (PNDR) puteau primi finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea de perdele forestiere cu rol de protecţie în calea viscolirii zăpezii. Avem apoi o rezoluţie a Parlamentului European din 28 aprilie 2015 referitoare „la o nouă strategie a UE pentru păduri şi sectorul forestier” în dorinţa reducerii emisiilor de carbon, producerea de oxigen, protejarea recoltelor de efectele schimbărilor climatice, menţinerea biodiversităţii. În decembrie anul trecut, guvernul a alocat 6,6 milioane lei pentru plantarea unor perdele de protecţie de-a lungul unor autostrăzi. Ei bine, nu ştiu acum cum să descriu, la vremea unei platitudini totale şi a unui conformism absolut, următoarea întâmplare: într-o zi, de la ADS Dolj au venit două persoane, care i-au cerut lui Mihai Anghel –cu alergie la prostie şi impostură- să defrişeze liziera de care vorbeam. Nu mai comentez prostia fără margini a ignoranţilor cu loc bun de muncă, părăsiţi de orice demers raţional. E bine că avem şi o asemenea faună! Cunosc multe locuri pline de har pe meleagurile Doljului, în care mintea şi sufletul se leapădă de orice deşertăciune, dar mai mult decât oricare dintre ele, câmpurile Cerealcom Segarcea, la cum sunt organizate metodologic, sunt în stare să întoarcă şi cel mai istovit suflet spre lumină şi bucurie.
