Gaură de peste 5 milioane de euro la vistieria publică – Chetă pentru bugetul Olguţei

3
471

Consilierii municipali sunt chemaţi, astăzi, să voteze cea mai drastică rectificare bugetară din ultimii ani. Dacă până acum nerealizările la buget erau de câteva mii de lei, autorităţile se văd puse în faţa unei situaţii disperate: trebuie să raporteze o lipsă la buget de 24 milioane de lei, adică 5,21 milioane de euro.

Principalii vinovaţi par să fie craiovenii, care, contrar bunelor obiceiuri, nu şi-au mai plătit dările către stat. Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova a comunicat că nu au fost încasaţi 9,27 milioane de lei de la contribuabili, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. Pentru a nu da peste cap bugetul – contribuabilii craioveni fiind cea mai importantă şi mai sigură sursă de venituri –, finanţiştii instituţiei au cerut ca acest fapt să fie evidenţiat în structura bugetară pe întregul an, luându-şi în felul acesta o măsură de protecţie împotriva neajunsurile de care s-ar putea lovi la finele lui 2012. Pe lângă taxele de la craioveni, mai lipsesc 7,33 milioane de lei din cotele defalcate din impozitul pe venit, 1,37 milioane de lei care ar fi trebuit să fie trimise de la bugetul de stat şi alte 7,18 milioane de lei care ar fi trebuit să le deconteze comunitatea europeană pentru proiectele de investiţii aflate în derulare.

Şi dobânzile se pot plăti mai târziu

Pentru a acoperi aceşti bani, autorităţile locale au apelat la serviciile din subordine, cerându-le, neoficial, să se restrângă cât pot cu banii. S-au găsit ”economii” mai pe la toate. Începând cu Contabilitatea, care a anunţat, printr-o notă de fundamentare, că e dispusă să renunţe la suma de 700.000 de lei, care era programată pe plata dobânzilor la credite, dar care mai pot aştepta, nefiind obligatorie achitarea lor chiar acum. Poliţia Comunitară a trimis şi ea o notă de fundamentare prin care a anunţat că se poate lipsi de o sumă de 35.000 de lei, pe care o avea pregătită pentru diverse bunuri şi servicii. Nici Protecţia Civilă nu s-a lăsat mai prejos, punând jos 90.000 de lei, economisiţi de la lucrările de reparaţii şi tipăriturile cu caracter informativ. Un alt serviciu, cel de Evidenţă Informatizată a Persoanelor, a cerut, de asemenea, să nu mai primească subvenţia de 40.000 de lei pe care o primea de la bugetul local.

Economii până şi de la hrana persoanelor instituţionalizate

Cum criza e mare, şi serviciile sociale – care, de regulă, consumă bani de la buget – participă la chetă. De la Căminul de bătrâni, de exemplu, vine o donaţie de 107.000 de lei. În raport se spune că suma este o economie de la norma de hrană, întrucât sunt mai puţine meniuri la masă, azilul având o capacitate mai mică. Şi Serviciul de Creşe bagă în plic o donaţie de 70.000 de lei pe care, de asemenea, a economisit-o „de la capitolul hrană pentru oameni”, aşa cum se arată în nota de fundamentare. Cei mai mulţi bani – 523.000 de lei – vin, totuşi, de la Direcţia de Servicii Publice, care a decis că nu mai e cazul să mai sădească plante anuale în oraş, să mai cumpere gărduţ pentru împrejmuirea zonelor verzi şi să nu mai monteze alte băncuţe pentru domeniul public. La recomandarea primarului, care a anunţat deja că nu mai vrea să plătească de la buget pentru curăţarea canalelor deschise din oraş, aceeaşi direcţie a disponibilizat suma de 2,66 milioane de lei.

Semaforizare de la Piaţa Chiriac a fost sacrificată

Primăria Craiova a luat la puricat propria listă de investiţii. Prima achiziţie tăiată este sistemul lui Solomon pentru topirea zăpezii şi gheţii de pe acoperişul sediului Primăriei, care ar fi costat 120.000 de lei. Olguţa a tăiat de pe listă şi sumele care ar fi trebuit să acopere extinderea reţelelor de utilităţi pentru locuinţele ANL (care ar fi costat 180.000 de lei), precum şi finanţarea care se acordă de la buget pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit multietajate, etapa a doua. Primăria Craiova a renunţat, de asemenea, să mai reabiliteze conducta de la Izvarna. O lucrare programată şi mult-aşteptată, care a fost tăiată de pe listă, este şi semaforizarea intersecţiei străzilor ”Caracal” cu ”Gheorghe Chiţu”. Pentru a economisi bani, autorităţile nu mai vor să refacă nici harta de zgomot a oraşului şi nici în alte documentaţii tehnice. La partea de investiţii rezultă o economie de 4 milioane de lei.

3 COMENTARII

  1. Ma surprinde cum nu se vrea sa se aminteasca de o importanta “sursa” a acestor bani ce nu se mai gasesc :DELAPIDARILE de la serviciul de taxe si impozite , asa cum au fost constatate si prin voluminosul dosar penal alat de peste 2 ani in cercetare si unde , o functionara , de frica, a spus chiar cum isi imparteau unii de la taxe si impozite , banii pe care-i “subtilizau” de la institutii si persoane fizice !!! Olguta, ia incearca si ….”stimuleaza-i” pe procurorii de caz!!

  2. nu este vorba de nicio gaura in buget, ci de faptul ca cetatenii aceste urbe nu si+au mai achitat taxele la bugetul local din cauza saraciei, iar in legatura cu dosarul care se tot face si desface de vreo doi ani de zile, fie nu sunt probe suficiente, fie trebuiesc trasi la raspundere si angajatii curtii de conturi care an de an au facut si cate doua controale la primarie si de fiecare data era totul ok.

  3. Gaura pe unde s-au pierdut banii a intrat in mai multe buzunare acolo trebuie sa cautam daca a mai ramas ceva sau nu . A scumpi apa si marii impozitele nu e cinstit fata de pensionari si cetateni care sunt obligati periodic prin aceste majorari sa alimenteze buzunare . Consilierii nu trebuie sa legifereze furtul prin marirea de impozite.E foarte dragut sa citesc ca in oameneni din institutii inteleg situatia si se ofera sa faca economii ,ca Ponta reuseste acest lucru si nu e criticat sper sa nu ajungem in situatia in care vom ceda de buna voie toate proprietatile datorita acestor gauri periodice in bugeta de 22 de ani

Comments are closed.